Amenzi de un milion de lei la peste 5.000 de săli de jocuri de noroc

14 iulie 2019 10:47   Național
Ultima actualizare:

Peste 5.000 de săli de jocuri de noroc au fost verificate de poliţişti în decurs de o lună, concluzia fiind că aproape 70% dintre acestea nu au asigurată pază umană, 437 nu depozitează valorile în seifuri certificate, iar 8% nu aveau conectat sistemul de alarmare împotriva efracţiei la un dispecerat de monitorizare a alarmelor şi intervenţie, amenzile aplicate depăşind 1 milion de lei.

”Poliţiştii au efectuat, timp de o lună, sub coordonarea Direcţiei de Ordine Publică – I.G.P.R., la nivelul întregii ţări, controale la sălile şi incintele de exploatare a jocurilor de noroc cu achitarea premiilor pe loc. În urma neregulilor constatate, au aplicat 653 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 1.000.000 de lei. Organizarea şi realizarea pazei şi protecţiei bunurilor, verificarea sistemelor tehnice de protecţie şi de alarmare împotriva efracţiei, dar şi respectarea cerinţelor minimale de securitate. Acestea au fost doar câteva dintre obiectivele planului de acţiune organizat de Poliţia Română. Astfel, poliţiştii de ordine publică au verificat 5.281 de unităţi cu acest profil din întreaga ţară şi au descoperit că 69% dintre acestea sunt neasigurate cu pază umană”, anunţă poliţia, citată de news.ro.

 437 de obiective nu depozitează valorile monetare sau de altă natură în seifuri certificate, cu rezistenţă ridicată în cazul efracţiilor, conform instrucţiunilor legale.

De asemenea, în lipsa pazei fizice permanente, 8% dintre sălile verificate nu aveau conectat sistemul de alarmare împotriva efracţiei la un dispecerat de monitorizare a alarmelor şi intervenţie.

La 77 dintre unităţile verificate, poliţiştii au constatat că sistemele electronice erau nefuncţionale şi, totodată, în 72 dintre cazuri, echipajele dispeceratelor de monitorizare nu au respectat timpii de intervenţie. 

La finalul verificărilor, a reieşit faptul că 4% dintre sălile de jocuri de noroc nu asigură stocarea imaginilor pentru 20 de zile, iar  la 2% dintre obiectivele controlate, imaginile înregistrate nu au calitatea necesară pentru recunoaşterea persoanelor. 

Mai multe