ANAF îi vinde hotelurile şi Vîntu se plânge că e frig la pușcărie
Au fost locuri în care s-au făcut scenarii, s-au făcut averi și unde oamenii politici veneau ca la Înalta Poartă să primească Lumină și nu numai. Lăsate în paragină de aproape 15 ani, cele două hoteluri ale lui Sorin Ovidiu Vîntu din Delta Dunării, sechestrate de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) au fost vândute la licitație cu aproape 20 de milioane de lei
Hotelurile şi terenurile au fost adjudecate la preţuri mai mari decât cele stabilite de evaluator, dar reprezentanții ANAF nu au vrut să dezvăluie cine și cu cât s-a luat fiecare proprietate. Vîntu le cumpărase în 1998 cu 2,5 miliarde de lei vechi, aproximativ 250.000 de lei astăzi.
În timp ce ”portăreii”statului îl execută silit, SOV nu plânge după bani, ci se plânge, de frig! El se află în penitenciar din iulie 2016, când a fost condamnat definitiv la şase ani şi două luni de închisoare în dosarul privind devalizarea societăţii Petromservice. În plus, Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat definitiv, în 21 februarie 2017, la opt ani de închisoare cu executare şi în dosarul privind devalizarea Fondului Naţional de Investiţii. La fel ca alţi interlopi din zilele noastre care sunt viteji și se văd haiduci în libertate, iar ajunși la mititica își plâng de milă, părintele FNI, are reumatism la penitenciar și îl trage pe la șale. ”Domnule ministru Toader, ce se mai aude, bre, cu modificările alea la codurile penale? Că aici în livadă (așa alintăm noi pușcărioara noastră) vine frigul și am vrea să mergem și noi pe la casele noastre”, a postat Sorin Ovidiu Vîntu pe o rețea de socializare când a aflat ce are de gând ANAF-ul cu hotelurile sale.
În comuna Crișan din județul Tulcea, SOV avea celebrul complex Lebăda, unde era cartierul general al magnatului pe timp de vară. Acum proprietatea a fost vândută de ANAF. Peste 39.000 de mp de teren, pe care se află magazii, restaurante, bazin înot, popicărie, o uzină proprie de apă, o modernă instalație solară, staţii alimentare carburanţi, gheţărie, discotecă, turn observare, magazii. Preţul de pornire a fost de 7,46 milioane lei (adică 1.622.732 euro ) fără TVA
Tot în Tulcea, ANAF a vândut alt hotel al omului de afaceri aflat acum în spatele gratiilor, situat în localitatea Sulina. Hotelul are trei etaje şi a fost vândut împreuncă cu terenul deţinut, respectiv 14.278 de metri pentru 4,35 milioane de lei (adică 946.836 de euro)
Magistraţii au dispus în februarie, sechestru pe proprietățile lui SOV până la recuperarea sumelor de 13,74 milioane lei şi 7,28 milioane dolari. Cele două bunuri imobile valorificate joi, 28 septembrie 2017 prin licitație, erau prinse în două dosare penale, iar banii obținuți din valorificarea lor, vor acoperi o parte din sumele datorate statului de SOV în baza hotărârilor judecătorești. În schimb, un alt imobil al omului de afaceri scos la licitație joi, o casă, un teren intravilan de 1905 mp și o clădire anexă din localitatea giurgiuveană Mihăilești pentru care se cerea suma de 282.319 lei (61.373 euro) nu și-a găsit cumpărător