ANAF nu transmite SMS-uri contribuabililor despre situaţia fiscală personală
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunţat ieri că nu transmite SMS-uri contribuabililor pentru a-i informa cu privire la situaţia fiscală personală.
“ANAF transmite SMS-uri doar de la numărul 1300 şi numai la solicitarea contribuabilului, dar în care nu sunt transmise informaţii personale, sume de plată sau alte informaţii confidenţiale”, se arată în comunicat. În ultimele 24 de ore, persoane necunoscute au transmis în numele ANAF SMS-uri aparent inofensive, dar care ar putea ascunde o fraudă, potrivit instituţiei.
“Contribuabilii, pentru a evita o eventuală pierdere de bani, ar trebui să nu transmită vreun reply sau să acceseze linkuri indicate în mesajele text”, se arată în comunicat. ANAF a anunţat că va sesiza organele competente cu privire la această situaţie.