Analize finalizate în cazul morților suspecte de la Spitalul ”Filantropia” din Craiova

28 februarie 2017 9:25   Național
Ultima actualizare:

Rezultatele necropsiilor arată că pacienţii decedaţi vineri la Spitalul ”Filantropia” din Craiova au murit în urma unui infarct miocardic şi a insuficienţei respiratorii și nu a transfuziei de sânge. Potrivit raportului Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Dolj, procedurile privind transfuziile de sânge în cazul bolnavilor au fost respectate relatează news.ro

O femeie în vârstă de 81 de ani şi un bărbat de 61 de ani, ambii internaţi la Spitalul Filantropia, au decedat vineri apparent în urma unor transfuzii. Reprezentanţii Spitalului Filantropia au declarat luni dimineaţă că în cursul zilei de vineri, 24 februarie 2017 s-au făcut 12 transfuzii iar jumătate dintre pacienți au prezentat reacţii adverse. Purtătorul de cuvânt al DSP Dolj a afirmat că în cadrul instituţiei a fost constituită o echipă de inspectori, printre care se numără şi specialişti în transfuzii, care a mers la Spitalul Municipal "Filantropia" pentru a face verificări în cazul morţii celor doi pacienţi. Polițiștii au deschis deja dosar pentru moarte suspectă.

Mai multe