Analize gratuite pentru cei care vin să se vaccineze, la Timișoara
Primul maraton de vaccinare a avut loc în perioada 23-25 aprilie, la Timișoara, și s-a dovedit un real succes. 6.722 de oameni s-au vaccinat în 64 de ore. Pentru rapelul acestora, dar nu numai, între 14 și 17 mai va avea loc o a doua ediție, care vine cu noutăți și premiere.
A doua ediție a Maratonului Vaccinării de la Timișoara, Proiect care a "dat tonul" unor acțiuni similare la nivel național, vine, pe lângă rapelul asigurat celor vaccinați cu prima doză de Pfizer, cu două noutăți, a anunțat dr. Dorel Săndesc, inițiatorul proiectului și președintele Asociației pentru ATI. Noutățile la care face referire sunt:
- Vaccinare cu Johnson&Johnson pentru cei încă neimunizați. Acest ser este singurul care se administrează în doză unică;
- Un screening al stării de sănătate a populației, prin efectuarea de teste de depistare a unor patologii cronice la persoanele cu factori de risc. „Este o premieră națională în cadrul unui Maraton al vaccinării. Vom reveni cu detalii”, a anunțat pe pagina sa de Facebook medicul Dorel Săndesc.
Evenimentul va avea loc la Centrul Regional de Afaceri Timișoara (CRAFT). „Noi, sutele de voluntari, medici, asistente medicale, studenți din UMF "V. Babeș" și toate spitalele timișorene, vă așteptăm cu mare drag la vaccinare!”, a scris inițiatorul Maratonului de la Timișoara.