Anchetă! A murit infectată în spital

29 iunie 2016 14:33   Național
Ultima actualizare:

Anchetă la Spitalul ”Sf. Spiridon” Iaşi! Asta după ce o femeie operată a murit în urma unei complicaţii apărute după o infecţie nosocomială.

Femeia avea 67 de ani și a fost operată la șold în urmă cu o lună. Câteva zile mai târziu, în timpul unor manevre de recuperare medicală, proteza pacientei s-a desprins din locul unde a fost montată de către medicii ortopezi.

Ulterior, starea femeii s-a înrăutăţit, ea fiind transferată în secţia ATI a spitalului. Analizele au arătat că se infectase cu Clostridium difficile.

Potrivit medicilor, după ce a fost tratată, femeia a fost externată, dar rudele femeii spun că după câteva zile, în timp ce se afla acasă, i s-a făcut din nou rău şi a fost dusă la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, unde la scurt timp a intrat în comă.

”Toate complicaţiile au apărut pe fondul unui organism slăbit. S-a făcut tot ce se poate pentru a o salva, însă nu am reuşit acest lucru”, a declarat, pentru News.ro Mihnea Hurmuzache, directorul medical al Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi.

La rândul său, medicul Mihaela Prelipcean, coordonatorul serviciului de supraveghere şi control al infecţiilor nosocomiale din Spitalul ”Sfântul Spiridon”, a spus că au fost declanşate verificări interne, pentru a vedea dacă toate procedurile în cazul pacientei au fost respectate.

Rudele victimei au anunţat că vor depune plângere la Poliţie în acest caz, susţinând că femeia nu trebuie externată din spital.

”Medicii trebuiau să o ducă la Infecţioase, ca să-i atenueze microbul care l-a luat din spital, nu să o trimită acasă. Când am văzut că starea e tot mai gravă, am sunat la 112 şi am mers la Spitalul de Boli Infecţioase, unde a stat în comă până a murit”, a spus fratele femeii.

Mai multe