Anchetă după cazul de bullying de la Liceul Alimentar din Timișoara. Conducerea școlii, demisă
Este anchetă la la Liceul Alimentar din Timișoara după ce o copilă de 15 ani cu nevoi speciale a fost batjocorită de două eleve. Directorul general și directorul adjunct au fost demiși. Pe de altă parte, poliția a deschis dosar de cercetare penală în acest caz. Tinerele care au agresat-o pe adolescentă nu pot fi exmatriculate.
Cazul fetei cu nevoi speciale agresată în timpul orelor de curs de alte două fete a adus în prim-plan un fenomen tot mai des întâlnit în școlile din România. Este vorba despre bullying școlar, iar acesta a început să ia amploare odată cu revenirea elevilor în sălile de clase.
Conducerea liceului din Timișoara unde a fost batjocorită fata a fost demisă
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a transmis că s-au luat deja măsuri la Timișoara după cazul de bullying de la la Liceul alimentar. ”Am avut mai multe astfel de situații și din păcate suntem nevoiți să dăm sancțiunile cele mai drastice pentru a înțelege toți că este vorba de un lucru foarte serios. Astăzi, la Timișoara, conducerea Liceului de Industrie Alimentară a fost demisă în urmă cu două ore, și directorul, și directorul adjunct”, a anunțat ministrul Educației, marți, la Digi 24.
De altfel, după apariția informațiilor privind acest incident , doi inspectori școlari au mers la unitatea de învățământ respectivă unde au descoperit că ”managerierea e foarte slabă în ceea ce privește securitatea elevilor” iar activitatea didactică și orarul școlii erau slab organizate”, iar din acest motiv conducerea școlii a fost demisă, conform Tion.ro.
De ce erau copiii nesupravegheați
Începând de azi, conform șefului Inspectoratului școlar Timiș, Marian Popescu, ar trebui să înceapă cercetarea conform regulamentelor școlare.
Un alt motiv de cercetare este faptul că profesoara de la clasă a lăsat copiii nesupravegheați pentru a duce un document directoarei adjuncte. Cercetarea disciplinară e va răsfrânge astfel și asupra cadrului didactic desemnat să supravegheze copiii la momentul în care s-a produs incidentul.
„Au fost 11 copii în clasă, iar din aceștia au rămas cinci, cei văzuți în filmare”, a declarat inspectorul Marin Popescu pentru Tion.
Elevele agresoare nu pot fi exmatriculate
Pentru că elevele se află în învățământul obligatoriu, elevele agresive nu pot fi exmatriculate, dar riscă scăderea notei la purtare și repetarea anului. Una din elevele care au agresat-o pe minoră este majoră.
”Am convocat comisia județeană anti-violență și de asemenea va fi o întâlnire cu directorii unităților de învățământ unde va fi un punct special despre combaterea violenței, în următoarele trei săptămâni. Am vorbit și cu comitetul CJRAE pentru consiliere pentru următoarele trei săptămâni la Liceul Alimentar a fiecărui elev și a profesorilor”, a mai transmis inspectorul general Marin Popescu.
Fata de 15 ani cu probleme speciale, batjocorită în timpul orelor de curs
Incidentul grav, în care fata de 15 ani a fost trasă de păr și pălmuită de colege, a fost filmat de alți adolescenți, martori la eveniment. Secenele s-au petrecut pe 7 iunie, însă, conducerea școlii se pare că nu știa despre incident.
În imagini se vede cum minora este ținută pe un scaun, colegele ei o bruschează și o amenință cu bătaia, iar mai apoi o batjocoresc.
Fata de 15 ani agresată este un copil cu nevoi speciale, iar mama a declarat că fata a fost amenințată să nu vorbească
După acest incident, conducerea Inspectoratului Școlar Timiș pregătește o strategie anti-bullying împreună cu poliția.
Inspectorul școlar general din București, demis după ce un copil s-a aruncat pe geam
În urmă cu o săptămână, inspectorul școlar general din București, Ionel Pușcaș, a fost demis după ce a declarat că gestul unui elev care s-a aruncat de la geamul școlii este "o joacă obișnuită", conform Digi 24.
Este vorba despre un copil de clasa a VI-a de la Școala gimnazială "George Bacovia" din sectorul 4 care ar fi sărit în gol de la 5 metri după ce ar fi fost agresat de alți colegi de clasă. Directoarea școlii a transmis că nu a fost vorba de bulllying, pentru că asta presupune agresiune verbala cu repetiție. Accidentul s-a petrecut în timpul pauzei, timp în care profesorul de serviciu era pe holul școlii. Vineri, colegii băiatului au mers la ore, dar vor avea nevoie de consiliere.
Ministrul Sorin Cîmpeanu a spus că este nevoie ca în fiecare școală, chiar și în cele mai mici, să fie un consilier școlar.
În școală a fost demarată cercetarea disciplinară.
Citește și:Comportamentele de tip bullying devin interzise în școli