Anchetă după imaginile din biroul primarului din Livezile, în care acesta pare să agreseze sexual o angajată

6 noiembrie 2025 9:44   Național

Polițiștii din județul Bistrița-Năsăud s-au autosesizat după ce în spațiul public au apărut imagini controversate în care primarul comunei Livezile, Traian Simionca, pare să agreseze sexual o angajată. Filmulețul și capturile aferente au declanșat reacții puternice în rândul opiniei publice și al partidului PSD, care l-a susținut pe edil.

Primarul susține că imaginile sunt generate cu inteligență artificială. Femeia implicată și-a dat demisia în ziua scandalului. Poliția efectuează cercetări sub supravegherea Parchetului, pentru a stabili exact circumstanțele.

Poliția s-a sesizat din oficiu

Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud a transmis că „polițiștii Serviciului de Investigații Criminale s-au sesizat din oficiu și efectuează cercetări sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, cu privire la comiterea infracțiunilor de agresiune sexuală, ultraj contra bunelor moravuri și violarea vieții private”.

Surse judiciare au confirmat că ancheta vizează imaginile distribuite masiv pe rețelele sociale, în care primarul Traian Simionca apare în ipostaze intime cu o angajată a Primăriei Livezile.

Filmulețul, de aproximativ 10 minute și 48 de secunde, ar fi fost înregistrat de un telefon sau laptop cu camera deschisă, iar fotografiile apărute sunt capturi din respectiva filmare.

Se pare că imaginile au fost făcute publice din greșeală chiar de către primarul din Livezile, care ar fi publicat la „stare” în aplicația WhatsApp respectivele fotografii sub titlul „partidă de amor”, scrie Someșanul.

În imagini, femeia pare să se opună și să nu fie de acord cu gesturile edilului.

Primarul și-a angajat avocat

Traian Simionca susține că imaginile sunt trucate cu inteligența artificială și că acestea fac parte dintr-o campanie de denigrare.

„Am angajat deja un avocat care să-mi reprezinte interesele și să identifice persoana care a făcut publice aceste fotografii pentru a fi trasă la răspundere”.

PSD Bistrița-Năsăud a reacționat și a cerut răbdare până la clarificarea situației.

 „Până la aflarea adevărului, orice interpretare nu ar face bine nimănui. Avem familii implicate într-un subiect atât de sensibil și susținem derularea unei anchete corecte, transparente și obiective”.

Traian Simionca se află la al patrulea mandat în fruntea Primăriei Livezile și a fost reales la alegerile locale din 2024 cu aproape 90% din voturi.

Mai multe