Anchetă la Arad după ce o mamă şi bebeluşul ei au murit de la o viroză. Cine se face vinovat

7 decembrie 2023 18:16   Național

Anchetă la Maternitatea Arad după ce o gravidă şi copilul său au murit în urma unei infecţii respiratorii severe. Femeia avea 25 de ani şi era mama a încă doi copii.

Femeia de 25 de ani, gravidă, a ajuns la spital luni cu o viroză respiratorie severă, suferind un stop cardio-respirator, iar bebeluşul născut prin cezariană nu a putut fi salvat. Potrivit aradon.ro, tânăra de 25 de ani, mamă a doi copii, s-a întors în ţară din Belgia acum trei săptămâni. Fiind afectată de o viroză respiratorie, rudele au chemat ambulanţa luni, fiind transportată la Spitalul Judeţean Arad. Marţi dimineaţă, femeia avea un nivel de oxigen de 70%, necesitând mască pentru respiraţie. Câteva ore mai târziu, aceasta a decedat în Secţia ATI a spitalului, după un stop cardio-respirator. Conform şefului maternităţii, cauza decesului tinerei şi copilului a fost o bronhopneumonie de etiologie virală, fiind exclusă, în urma testelor, infecţia cu SARS-CoV-2. „Nu putem aprecia exact cauzele decesului fetal, deoarece această sarcină nu a fost luată în evidenţă, mama întorcându-se din Belgia acum trei săptămâni. Sarcina a fost neluată în evidenţă, iar multiplele comorbidităţi şi această bronhopneumonie sunt convins că au dus la decesul fetal şi ulterior la decesul matern“, a declarat Furău, pentru Aradon.ro. Tânăra decedată era din oraşul Sântana şi mai avea doi copii.

Cazul e analizat şi de Direcţia de Sănătate Publică Arad, care a trimis o echipă de control la Secţia de Obstetrică Ginecologie a Spitalului Judeţean Arad, pentru a lămuri cauzele tragediei. „În momentul în care primim de la Medicina Legală rezultatele anatomopatologice, se va forma o comisie şi se vor urma procedurile“, a declarat directorul Direcţiei de Sănătate Publică Arad, Cecilia Irimie.

Mai multe