Andra l-ar lua acasă pe Gigel Frone: «Eşti un bărbat pe care orice femeie l-ar dori lângă ea»
În această seară, soţia lui Cătălin Măruţă şi-a manifestat dorinţa de a-l lua pe Gigel cu ea în concerte, lucru ce l-a încântat pe concurent peste măsură.
"Gigel, ești un bărbat pe care orice femeie l-ar dori lângă ea. Te-aș lua acasă și la concerte cu mine, să cânți. Te iubesc femeile, dar și bărbații, așa că ai toate șansele să mergi mai departe", i-a spus Andra lui Gigel Frone.
Gigel Frone, în vârstă de 43 de ani, este una dintre senzaţiile emisiunii "Românii au talent", el fiind la un pas de a fi eliminat la preselecţii, după ce a avut un număr slab, ca "formator de fotomodele".
După ce a văzut că nu a reuşit să impresioneze juriul, el a spus pe ultima sută de metri că mai are "un număr cu chitara", reuşind în acest fel să se remarce cu o melodie grecească cântată magistral, urmată apoi de una mexicană.