Andreea Cosma, denunţ împotriva Codruţei Kovesi. Ea are o condamnare de 4 ani cu executare

18 decembrie 2018 16:46   Național
Ultima actualizare:

Războiul familiei Cosma cu DNA continuă! Andreea Cosma a depus astăzi, 18 decembrie, plângere la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva Laurei Codruța Kovesi, fosta șefă a procurorilor anticorupție.

„Da, am făcut personal un denunț pe numele Laurei Codruța Kovesi. Nu am vorbit până acum pentru că se fac cercetări și nu pot să dezvălui. Am multe lucruri să-i reproșez, dar să se facă cercetări. Voi povesti la Secția de anchetă de un circuit- procurori - judecători, cum se acționează și cum se dau sentințe și achitări. Sunt martoră în mai multe dosare penale. Cu privire la Mircea Negulescu, am plângere penală depusă.  În luna ianuarie, o să vin să depun un denunț pe numele unui judecător”, a declarat Andreea Cosma, fiica fostului președinte al Consiliului Județan Prahova.

Aceasta este deputat PSD de Prahova și pe 4 decembrie a fost condamnată la 4 ani de închisoare cu executare de judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Ea este inculpată într-un dosar de corupție pentru infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu în formă continuată, faptă care ar fi fost comisă în calitate de notar.

În acest dosar, procurorii DNA au stabilit un prejudiciu de aproape 18 milioane de lei. Andreea Cosma a fost trimisă în judecată 30 noiembrie 2015.

În acelaşi dosar a fost deferit justiţiei și Florin Anghel, fost preşedinte al CJ Prahova între 2004 şi 2008.

Tatăl politicienei, Mircea Cosma, dar și fratele ei, fostul deputat Vlad Cosma, au probleme cu legea. Ei au primit condamnări cu executare în dosare de corupție, dar s-a decis ca procesele lor să fie reluate de la zero.

Mai multe