Andreea Păstârnac, ministrul propus la portofoliul pentru Românii de Pretutindeni, prinsă cu minciuna!
Avizată favorabil în comisiile parlamentare reunite de specialitate, cu 26 de voturi „pentru" şi 13 voturi “împotrivă”, Andreea Păstrârnac s-a lansat în declaraţii absolut uluitoare care nu au nicio legătură cu realitatea. Ministrul propus la portofoliul pentru Românii de Pretutindeni a afirmat în cadrul audierii că, în urma eforturilor diplomatice pe care le-a întreprins în urmă cu un an, Israel a fost unul dintre primele state care au ajutat medical pentru tratarea răniţilor de la Colectiv.
Andreea Păstârnac îşi acordă merite pe care rudele răniţilor din Colectiv nu i le recunosc. Ministrul propus a declarat miercuri, la audieri, că datorită ei Israelul a ajutat răniţii din Colectiv.
”Aş vrea doar să amintesc că, în urma eforturilor diplomatice pe care le-am făcut în urmă cu un an de zile, statul Israel a fost unul din primele state care au ajutat medical pentru tratarea răniţilor de la Colectiv. Cei trei tineri răniţi care au ajuns în Israel s-au bucurat de tot sprijinul misiunii diplomatice şi al meu personal. Acest lucru a fost menţionat de doctorii români şi israelieni care lucrează în acest spital într-o scrisoare publică adresată opiniei publice din România. De asemenea, a fost menţionat de ministrul Sănătăţii în momentul în care a participat la Ziua Naţională a României”, a afirmat Păstârnac.
În replică, soţia uneia dintre victimele Colectiv, care a primit tratament în această ţară, a explicat că ministrul trunchează adevărul. "Este o minciună sfruntată! Decizia de a-l duce pe Matei (n.r. editor Pro Tv) în Israel după ce a fost rănit în #Colectiv a fost a mea! Această individă nu a avut nicio legătură. Tot ce a făcut a fost să vină la spital cu fotograful de casă să se pozeze cu mine. Eram atât de speriată de ce se întâmplă cu Matei că nici măcar nu am realizat că a fost cineva care a făcut poze. Mi-e scărbă!", a notat Oana, soţia lui Matei, pe pagina ei de socializare.
În noiembrie 2015, când deţinea funcţia de ambasador în Israel, Andreea Păstârnac a fost acuzată de membri ai comunităţii româneşti din această ţară că nu s-a implicat în sprijinirea însoţitorilor victimelor din Colectiv transferate la Tel Aviv.