Andrei Găluţ, vegheat de 14 luni de mama lui, la spitalul din Germania
Andrei Găluţ a fost la un pas de moarte în fatidica seară de 30 octombrie 2015, când clubul Colectiv, în care trupa lui susţinea un concert, a fost mistuit de flăcări. Şi-au pierdut viaţa 64 de persoane, inclusiv colegii lui de scenă, dar şi frumoasa lui iubită. Andrei a suferit arsuri grave pe faţă şi pe spate, dar şi o fractură gravă a mâinii drepte. În prezent se află internat într-un spital din Germania.
Solistul Andrei Găluţ (32 de ani) a avut şansa să fie atunci transferat imediat, de la Spitalul Elias, la Clinica Beverwijk, din Olanda, unde medicii s-au luptat să-l readucă la viaţă. Nici acum, după 14 luni de la noaptea în care moartea i-a furat persoanele dragi, colegii săi de trupă, Alex Pascu, Bogdan Lavinius Enache, Vlad Ţelea şi Mihai Alexandru, dar şi iubita, pe Mădălina Strugaru, Andrei nu a revenit acasă, la Arad.
“Andrei este mai bine, se află şi acum internat în străinătate, în Germania. Se reface, trece printr-o perioadă de recuperare, cu masaje şi fizioterapie, pentru a-şi putea folosi mâna dreaptă. Nu ştiu când se va întoarce, nici medicii nu ştiu când îl vor externa. Mama lui, Mariana, este de atunci în spital, lângă el, îl veghează, îl ajută, îl încurajează. Tatăl lui Andrei face naveta, căci are serviciu în România”, ne-au povestit surse din apropierea familiei.
În plus, prietenii lui Găluţ susţin că acesta ar fi suferit trei operaţii dificile: ”A avut arsuri pe jumătate de trup, iar mâna dreaptă a fost efectiv despicată în incendiu. Medicii s-au luptat să i-o salveze, a avut nevoie de intervenţii chirurgicale grele”. În noaptea de 30 octombrie 2015, artificiile din Colectiv au aprins buretele fonoabsorbant de pe tavan, degajând un fum toxic, dar şi flăcări uriaşe. În urma incendiului, 173 de persoane au fost grav rănite, iar alte 64 au încetat din viaţă.
Şi-a pierdut în incendiu şi iubita, şi colegii de trupă
Drama lui Găluţ este cu atât mai mare cu cât incendiul devastator din Colectiv i-a răpit cele mai dragi fiinţe. Mădălina Strugaru, iubita lui, a murit la 12 noiembrie 2015 la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală. Tânăra avea arsuri foarte grave şi era în stare critică. În seara tragediei, formaţia Goodbye To Gravity îşi lansa cel de-al doilea album. Singurul membru al trupei care a rămas în viaţă este Andrei. Chitariştii Vlad Ţelea şi Mihai Alexandru au murit chiar în noaptea incendiului, iar toboşarul Bogdan Enache a decedat duminică (8 noiembrie), la scurt timp după ce avionul care trebuia să-l ducă în Elveţia a decolat. Alex Pascu, basistul formaţiei, a decedat şi el pe aeroportul din Paris, unde aeronava care îl transporta abia aterizase.