Angajați cât mai mulți ucenici! Statul vă dă bani
Găsești cu greu un lăcătuș priceput, un electrician sau un sudor. Iată că acum firmele și companiile sunt încurajate să primească ucenici la locul de muncă și, astfel, să îi califice într-o meserie.
Firmele sunt încurajate să califice tineri la locul de muncă. Astfel, angajatorul care încheie un contract de ucenicie beneficiază, la cerere, pe perioada derulării acestuia (între unul și trei ani), de o sumă în cuantum de 1125 lei/lună (net), echivalentul în lei a 250 euro/lună, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, a decis joi Guvernul. Banii vor veni în mare măsură de la UE
Contractele de ucenicie aflate în derulare la data intrării în vigoare a legii, își produc efectele până la expirarea perioadei pentru care au fost încheiate potrivit legislației în vigoare la data încheierii lor.
Totodată, Guvernul a decis să acorde angajatorilor câte 1350 de lei/lună (net), adică echivalentul a 300 euro/lună, pentru a stimula încheierea contracte de stagiu cu absolvenți de învățământ superior. Suma se acordă pe perioada derulării contractului de stagiu, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, în limita fondurilor alocate.
Sumele din bugetul asigurărilor pentru șomaj destinate finanțării acestor măsuri vor fi alocate în limita bugetului aprobat pe 2017 și a estimărilor pe anii următori.
Ucenicii vor primi, la sfârșitul perioadei certificate doveditoare în acest sens și se vor putea angaja ca muncitori calificați.
Măsurile ar putea să ducă și la scăderea șomajului, dacă ucenicii și stagiarii vor putea fi păstrați de către angajatorul care i-a calificat.