Angajaţii CFR, trei zile în grevă

22 septembrie 2015 12:52   Național
Ultima actualizare:

Angajaţii CFR au intrat azi în grevă japoneză şi poartă pe braţe banderole albe. Ei sunt nemulţumiţi că nu le-au fost soluţionate cererile, printre care majorarea cu 10% a salariilor, acordarea tichetelor de masă şi a voucherelor de vacanţă.

Greva are loc până joi, iar mâine vor avea loc noi discuţii la Ministerul Transporturilor cu liderii organizaţiilor sindicale din domeniul feroviar.

Sindicaliştii avertizează că, în cazul în care cererile lor nu vor fi soluţionate, vor declanşa greva generală începând din 1 octombrie.

Angajaţii din CFR solicită semnarea contractului colectiv de muncă până cel târziu pe 30 septembrie, creşterea salariilor cu cel puţin 10%, acordarea de tichete de masă pentru toate zilele lucrătoare, acordarea de vouchere de vacanţă începând cu 1 ianuarie 2016 şi o politică de personal care să asigure funcţionarea în bune condiţii a acestui domeniu legat direct şi explicit de siguranţa naţională.

Mai multe