Anghel Iordănescu anchetat miercuri pentru alegerile prezidențiale din 2009

31 mai 2017 10:03   Național
Ultima actualizare:

Comisia parlamentară de anchetă a alegerilor prezidenţiale continuă, miercuri, seria audierilor. Potrivit news.ro, sunt aşteptaţi fostul ministru de Externe Teodor Baconschi, fostul primar al sectorului 2 Neculai Onţanu şi fostul senator Anghel Iordănescu. În cursul acestei dimineţi, Gabriel Oprea urmează să confirme dacă va veni la audieri sau urmează să fie stabilită o nouă dată.

Fostul ministru de Externe Teodor Baconschi este chemat de comisie pentru că în 2009 era ambasador la Paris. Fostul primar al sectorului 2 Neculai Onţanu şi fostul senator Anghel Iordănescu vor fi audiați pentru că primul era președintele UNPR București, iar celălalt era nelipsit de lângă Gabriel Oprea. Fostul director SRI George Maior, în prezent ambasador în Statele Unite, a confirmat că va veni la audierile din 12 iunie.

Marţi, a fost audiat fostul ministru de Interne Vasile Blaga care a declarat că a aflat din presă despre întâlnirea din casa lui Gabriel Oprea din seara scrutinului, dar nu consideră că persoanele prezente aveau cum să influenţeze rezultatul alegerilor

Mai multe