Anghel Iordănescu vrea să-i ia locul lui Oprescu. Azi şi-a depus candidatura la Primăria Capitalei

29 aprilie 2012 10:23   Național
Ultima actualizare:

Senatorul UNPR Anghel Iordănescu şi-a depus, duminică, candidatura la Primăria Generală a Capitalei din partea UNPR. Fostul selecţioner al echipei naţionale a fost însoţit la Biroul Electoral Municipal de liderii partidului Cristian Diaconescu, Neculai Onţanu, Serban Mihăilescu şi de către deputatul Aura Vasile.

"Sunt foarte încrezător că voi câştiga. Îmi amintesc că, cu ceva timp în urmă, bucureştenii mi-au dat un mandat când am reprezentat sportul românesc. Am reuşit şi atunci, am îmcredere că voi reuşi şi acum", a spus candidatul UNPR.

Fost membru al PSD, Anghel Iordănescu a pledat pentru o Capitală "curată", în care să fie rezolvate problemele transportului şi parcărilor şi care să fie "cu totul altfel".

Mai multe