Ani grei de pușcărie, după ce au vândut trei munți din Vâlcea

7 iunie 2016 10:07   Național
Ultima actualizare:

Patru bărbați din județul Vâlcea au de plătit despăgubiri imense, iar trei dintre ei au de executat ani grei de pușcărie, pentru că au vândut trei munți din județul Vâlcea, scrie ziarulargesenilor.ro.

Curtea de Apel Piteşti a dat, luni, sentinţa definitivă într-un dosar de corupţie în care au fost cercetaţi Gheorghe Deaconeasa, fostul şef al Ocolului Silvic Voineasa, Constantin Păduraru, în calitate de director al Direcţiei Judeţene Neamţ a Arhivelor Naţionale, omul de afaceri Mircea Basarabă şi fostul său asociat, Mihai Dan Petrulian.

Cei patru sunt acuzaţi că au vândut trei munţi din judeţul Valcea, Puru, Galbenu şi Petrimanu. Inculpaţii au întocmit acte false, cu ajutorul cărora au obţinut peste 500 de hectare de pădure în munţii amintiţi, precizează ziarulargesenilor.ro.

Așadar, Gheorghe Deaconeasa a fost condamnat la 7 ani şi 6 luni închisoare, Mircea Basarabă, la 7 ani închisoare, Mihai Dan Petrulian la 6 ani închisoare, cu executare. Constantin Păduraru a fost condamnat la 3 ani cu suspendare fiind fixat un termen de încercare de 5 ani.

De asemenea, Curtea de Apel Piteşti îi obligă să restituie statului prejudiciul, în valoare de 17.668.111,58 lei, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data pronunţării sentinţei, aproximativ 4 milioane de euro.

Mai multe