Ani grei de pușcărie pentru cine își bate nevasta

23 septembrie 2015 23:29   Național
Ultima actualizare:

Îți bați nevasta, ești violent psihic cu ea? Riști ani grei de pușcărie.

Guvernul a aprobat, miercuri (23 septembrie), proiectul de lege privind ratificarea Convenției de la Istanbul, pentru prevenirea și combaterea violenței asupra femeilor, al cărui scop e prevenirea agresiunilor, protecția victimelor și trimiterea în judecată a agresorilor, anunță Ministerul Muncii. Convenția introduce sancțiuni penale pentru acte de violență psihică și fizică, molestări psihologice insistente, dar și pentru căsătoria forțată, mutilarea genitală a femeilor, violența sexuală, hărțuirea sexuală, avortul forțat și sterilizarea forțată.

În plus, vor fi recunoscute drept infracțiuni agravante, atunci când sunt comise intenționat, repetat sau în prezența copilului, ceea ce înseamnă că agresorul poate sta după gratii chiar și zece ani. Pentru a proteja femeia abuzată, autoritățile vor asigura servicii specializate, noi adăposturi și vor crea o linie telefonică de urgență, deschisă non-stop. În România, în ultimii șapte ani, 800 de femei au murit ca urmare a agresiunilor suferite.

Mai multe