Animalele de la Circul Globus au invadat un parc bucureștean

14 octombrie 2015 18:20   Național
Ultima actualizare:

Două zebre pasc la intrare, iar mai încolo doi elefanți se joacă prinselea. Nu este un vis, este imaginea care i-a întâmpinat ieri pe bucureștenii care s-au plimbat printr-unul dintre cele mai mari parcuri ale orașului, Tineretului. Animalele nu au scăpat de la vreo grădină zoologică, ci au venit pe post de reclamă pentru cel mai nou spectacol al Circului Globus, ”Arca lui Noe”.

Acesta deschide sâmbătă, de la ora 15.00, stagiunea acestei instituții de spectacole.

”Este vorba de un adevărat festival al animalelor, unde cei mai buni dresori din România și Italia vin cu numere senzaționale. Avem dresuri de căini, zebre, elefanți, girafe, dromaderi, rinoceri și cai. Nu lipsesc clovnii și jongleriile”, ne-a descris spectacolul noul director al circului, Victor Coman.

Biletele costă între 25 și 60 de lei în funcție de locul în sală.

Spectacolele au loc vineri de la ora 19.00, sâmbătă de la ora 15.00 și duminică de la orele 11.00 și 15.00. 

Mai multe