Elena Mateescu, director ANM, anunță noi schimbări meteo la finalul săptămânii. Cum va fi vremea în România

1 august 2025 12:04   Național
Ultima actualizare:

Asociația Națională de Meteorologie face anunțul: vremea se schimbă radical în perioada următoare. Cu ce fenomene meteo se vor confrunta românii? 

Elena Mateescu, director ANM, a anunțat la Antena 3 CNN, faptul vremea se încălzește iar, însă ploile nu vor dispărea în perioada următoare. 

Ce anunță meteorologii 

Potrivit informațiilor oferite de specialist, în partea de sud și sud-est a țării, începând de duminică, temperaturile vor fi în jur de 35 de grade Celsius. 

„Așteptăm, mai ales începând de duminică, temperaturi în jurul a 35 de grade, în special în partea de sud și sud-est a țării.

Însă vremea va fi în general instabilă, mai ales în vest, nord-vest și în centru, acolo unde ploile pot avea caracter torențial, fiind posibil, local, să consemnăm și cantități de apă însemnate.

Până atunci, astăzi, de pildă, va fi o vreme normală din punct de vedere termic, cu un ecart cuprins între 25 până la 32 de grade în Capitală, și o maximă în jurul a 30 - 31 de grade Celsius.”

Cum va fi vremea începând de mâine 

Temperaturile vor începe să crească în toată țara, însă fenomenele meteo de instabilitate vor fi prezente atât la sfârșitul acestei săptămâni, cât și la începutul săptămânii viitoare.

„Ziua de mâine anunță deja temperaturi în creștere în toate regiunile, vremea devenind călduroasă în special în sud și în sud-est, unde este posibil să consemnăm cele mai ridicate temperaturi, de 33 - 34 de grade, pentru ca, așa cum menționam, de duminică să se înregistreze 35 de grade.

Inclusiv în Capitală anticipăm o maximă în jurul a 33 - 34 de grade Celsius.

Însă nu vor lipsi nici fenomenele de instabilitate, atât la final de săptămână, cât și la începutul săptămânii viitoare.

Va fi vorba de înnorări accentuate, averse, ploi cu caracter torențial, cantități de apă însemnate cu o probabilitate mai mare în regiunile vestice, nordice și centrale ale țării", a precizat Elena Mateescu. 

Mai multe