Anunț șoc: „Dau de pomană sală de fitness!”
Finalul lunii martie aduce, pe lângă „sărbătorirea” unui an de când ne luptăm cu această pandemie, un nou val de restricții, printre care și închiderea sălilor de fitness. Măsura nu a fost pe placul populației, dar nici al managerilor care constată, cu disperare, cum afacerea le-a ajuns pe butuci. Patronul unei săli din Capitală a anunțat, supărat, că o dă de pomană.
La Cluj s-a protestat împotriva închiderii sălilor
Închiderea sălilor de fitness în localitățile unde incidența îmbolnăvirilor depășește 4 la mie este o altă măsură intrată în vigoare de duminică seara. Duminică, la Cluj-Napoca, a avut loc un protest inedit strict împotriva acestei decizii. Circa 100 de tineri au făcut genuflexiuni în stradă, în timp ce strigau „deschideți sălile”. Protestul intitulat „Mișcare pentru libertate” a vrut să atragă atenția că sportul este vital pentru sănătate. Se vorbește inclusiv despre „turismul de sală”, prin care persoanele aflate în localități cu incidența de peste 4/mie se duc să facă sport în săli încă deschise, din alte localități. „Deja o tipă a venit azi de la București să se antreneze la Ploiești”, a povestit Andreea.
Anunțul ironic al unui manager de sală: „O dau de pomană”
Și patronii sălilor de fitness sunt supărați. „Dau de pomană sală la care am muncit, am băgat bani și mi-am dedicat timpul și toate cunoștințele. Mă apuc să vând merdenele online”, a glumit ironic Iulian Dinu, președintele Asociației Internaționale de Psihologie, Nutriție, Sport și Fitness, care deține o sală de sport în Capitală. Acum, închisă.
El a atras atenția, printr-un comunicat transmis azi, că sportul e extrem de important pentru imunitate, pentru un stil de viață sănătos, și chiar pentru psihic. „Am investit în măsuri de protecție, am funcționat la 25-50% din capacitate, ne-am pierdut mai bine de jumătate din clienți, iar Guvernul tot a decis închiderea sălilor, în ciuda faptului că sunt studii care arată că riscul de infectare cu SARS-CoV-2 într-o sală de fitness este minim. Din păcate, ceea ce nu se discută în momentul de față este cât de necesară a fost această decizie și pe ce s-au bazat autoritățile când au luat hotărârea de a închide sălile de fitness. Fără a avea date clare și studii care să ateste faptul că sălile de fitness reprezintă un risc foarte mare de răspândire a virusului, fară a tine cont de investițiile în toate măsurile de siguranță pe care patronii sălilor de fitness le-au făcut, fară a oferi sălilor de fitness un ajutor, Guvernul a decis că sportul nu este important în pandemie. Vă asigur că, pentru populație, închiderea sălilor de fitness este un minus. Pentru că nu se discută despre faptul că sportul ajută la creșterea imunității, nu se discută despre efectele pandemiei asupra psihicului și problemelor psihologice care apar, care ar fi ameliorate prin sport. Nu se discută despre obezitatea care a crescut în rândul românilor, care poate fi prevenită și tratată prin sport”, a declarat Iulian Dinu.
În aceste condiții, ajunși la fundul sacului, președintele AIPNSF, alături de alți proprietari de săli de sport se întreabă dacă statul le va întinde o mână de ajutor. „De un an de zile, sălile de fitness din România nu au mai avut parte de profit, au încercat doar să supraviețuiască. Au investit în măsuri de protecție pentru a putea continua activitatea, însă nici până acum nu și-au revenit din punct de vedere al numărului de clienți. Ne-am pierdut mai mult de jumătate din clienți. Noi cum vom fi compensați”, se întreabă Iulian Dinu.