Anunțul Casei de Pensii. Când vor ajunge la români pensiile majorate
Reprezentanții Casei Naționale de Pensii au anunțat când vor ajunge la români pensiile majorate începând cu 1 septembrie. Aceștia spun că plățile au fost deja efectuate.
Pensiile pentru luna septembrie vor ajunge la beneficiari în următoarea perioadă. Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a încheiat operațiunile referitoare la achitarea drepturilor de pensie pentru luna în curs.
”Documentele de plată/informare a plății pensiei au fost expediate către Compania Națională "Poșta Română" SA și au fost finalizate toate celelalte operațiuni care implică plata pensiilor și a celorlalte drepturi de asigurări sociale în luna septembrie 2020”, anunță cei de la CNPP.
Astfel, calendarul de plată va fi respectat, după cum urmează:
- Prin Poșta Română se fac plățile curente, la domiciliul beneficiarilor, între 1 și 15 ale lunii;
- Pentru pensionarii avizaţi (cei care nu sunt găsiți la domiciliu) drepturile bănești și documentul de plată se pot ridica de la ghişeele poştale, în termen de două zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective;
- Plăţile restante se vor face între 11 și 15 septembrie, la domiciliul beneficiarilor;
- Pentru pensionarii avizaţi (cei care nu sunt găsiți la domiciliu) drepturile bănești și documentul de plată se pot ridica de la ghişeele poştale, în termen de două zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective;
- Plata prin conturi curente sau conturi de card se face pe 14septembrie. Documentul de informare (talonul mov) va fi transmis între 1 - 15 ale lunii – la domiciliul beneficiarilor;
- Pentru pensionarii avizaţi la domiciliu documentul de informare se poate ridica de la ghişeele poştale, în două zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective.
Începând cu 1 septembrie, valoarea punctului de pensie este de 1.442 lei, indemnizația socială pentru pensionari a crescut la 800 lei, iar indemnizația pentru însoțitor, în cazul pensionarilor de invaliditate gradul I, este de 1.154 lei.
Citește și: