Anunțul președintelui României, Klaus Iohannis cu privire la necesitatea declarațiilor pe propria răspundere după 15 mai

4 mai 2020 16:08
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis anunță că după 15 mai se mențin restricțiile de deplasare în afara localităților

Președintele Klaus Iohannis a anunțat luni că după 15 mai, putem, în principiu, să ne mişcăm în interiorul localităţii fără declarație. Cei care vor să se deplaseze însă în afara localităților vor trebui să completeze în continuare declarații

”Nu va mai fi nevoie să declarăm unde mergem. Este un prim pas important. Aşa-numita relaxare se va face pas cu pas, un astfel de pas fiind de două săptămâni. Primele măsuri vor fi din 15 mai, apoi la 1 iunie, apoi în 15 iunie”, a declarat luni Klaus Iohannis. Preşedintele României a explicat că relaxarea măsurilor privind deplasările nu se aplică localităţilor în carantină, unde relaxarea nu va avea loc decât când pericolul va fi diminuat. Deplasările, în esenţă, vor fi restricţionate pentru a pleca din localitate. Vor fi excepţii - interes de serviciu, probleme medicale, sport individual - mers cu bicicleta. Sporturile individuale vor fi permise. Vor fi interzise întâlnirile cu mai mult de 3 persoane, inclusiv pentru mişcare în aer liber.

Potrivit legii, Starea de Alertă se declară la nivel naţional sau la nivelul mai multor judeţe și are în vedere gestionarea unei”situaţii de urgenţă”. Potrivit news.ro, în lege”situația de urgență”este definită ca eveniment excepţional, cu caracter nonmilitar, care prin amploare şi intensitate ameninţă viaţa şi sănătatea populaţiei, mediul înconjurător, valorile materiale şi culturale importante, iar pentru restabilirea stării de normalitate sunt necesare adoptarea de măsuri şi acţiuni urgente, alocarea de resurse suplimentare şi managementul unitar al forţelor şi mijloacelor implicate. Pe timpul impunerii stării de alertă se pot dispune măsuri pentru restrângerea unor drepturi sau libertăţi fundamentale referitoare, după caz, la libera circulaţie, inviolabilitatea domiciliului, interzicerea muncii forţate, dreptul de proprietate privată ori la protecţia socială a muncii, aflate în strânsă relaţie de cauzalitate cu situaţia produsă şi cu modalităţile specifice de gestionare a acesteia.”Amenzile nu se vor mai putea impune decât prin lege sau ordonață de urgență care necesită apoi aprobarea Parlamentului”, a declarat fostul președinte al CCR, Augustin Zegrean.

Citiți și

Președintele Klaus Iohannis a decretat stare de urgenţă în România, din cauza epidemiei de coronavirus

Stare de alertă sau tot stare de urgență? Iohannis: "Această decizie o vom lua săptămâna viitoare"

Mai multe