Apelul directorului Spitalului Județean Ploiești. ”E nevoie de voluntari care să vorbească cu familiile pacienților”
Personalul medical din spitale nu mai face față nici valurilor de îmbolnăviri, dar nici familiilor pacienților. Acestea sunt disperate și sună încontinuu pentru a afla starea de sănătate a acestora. Astfel că Bogdan Nica, directorul Spitalului Județean Ploiești, face apel ca oamenii să le dea o mână de ajutor și să vină voluntari ca să vorbească cu rudele.
Aleargă de la paturile bolnavilor la telefoanele care sună neîncetat. Medicii, asistenții și infirmierii nu mai fac față la apelurile venite din partea rudele infectaților cu Covid-19, care au ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti. Oamenii vor să știe în ce stare se mai află ai lor și nu pot lua legătura cu ei. Unii dintre ei fie nu au mobil, fie sunt intubați la ATI, între viață și moarte.
Voluntarii sunt singura șansă, pentru ca lucrurile să decurgă cât de cât normal.
”Fac un apel la asociaţiile care doresc să mă contacteze cu voluntari, care să aibă curajul să se îmbrace acele costume- le punem noi la dispoziţie- să intre în secţie, să ia date despre pacienţi şi să comunice cu familiile”, a spus Bogdan Nica, managerul interimar al Spitalului Judeţean de SJU Ploieşti.
Acesta a explicat pentru Click! faptul că ar fi nevoie de patru persoane pe fiecare secție Covid-19, adică 16 pe zi, cu program flexibil.
”Vin sute de apeluri zilnic, vom face o linie telefonică doar pentru cazurile Covid. După zilele libere legale, începem recrutarea”, a explicat Nica.
230 de pacineți Covid-19 erau astăzi internați la Spitalul Județean de Urgență Ploiești
Cei interesați să devină voluntari la SJU Ploieşti poate trimite solicitarea pe adresa de mail: secretariat@sjup.ro.
În sarcina voluntarilor nu va intra însă și anunțul deceselor pacienților acest lucru va fi făcut, în continure, de cadre specializate.
În acest moment, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploiești sunt internați aproximativ 230 de pacienți infectați cu coronavirus, aceasta fiind cea mai solicitată instituție medicală din Județul Prahova.
25 de medici voluntari vin la Spitalul Județean de Urgență Ploiești
Totodată, Bogdan Nica a precizat că, tot în regim de voluntariat, vor veni la SJU Ploieşti 25 de studenţi care vor acorda sprijin la ATI, Unitatea de primiri Urgenţe şi Secţia Covid-19.
De la începutul epidemiei, aproape 400, din cei 2.600 de angajați, ai SJU Ploiești au avut Covid-19. Vorbim despre 59 de medici, 198 de asistente, 92 de infirmiere, 22 de brancardieri și 25 din personalul tesa.
Citește și: