«Aproape toţi banii îi dau pe mâncare»

20 februarie 2017 19:49   Național
Ultima actualizare:

Românii muncesc ca să mănânce! Un studiu relizat de Eurostat arată că noi şi bulgarii avem cele mai mici salarii minime din Uniunea Europeană (UE). În plus, o mare parte din leafă se duce pe mâncare.

Cifrele Eurostat, organismul Comisiei Europene care se ocupă cu statistica, arată, încă o dată, că suntem la coada Europei când vine vorba de salarii. Alături de vecinii noştri bulgari avem cele mai scăzute salarii minime din UE, respectiv 235 euro. În comparaţie cu Germania, de pildă, salariul nostru minim e de cinci ori mai mic, ţinând cont că nemţii câştigă minimum 1.414 euro pe lună.

Problema nu o reprezintă însă doar salariile, ci şi preţurile care sunt mult prea mari pentru puterea noastră de cumpărare, lucru demonstrat şi de statistici. Astfel, Eurostat spune că românii cheltuie cea mai mare parte a salariului pe mâncare, respectiv 28%, ceea ce e de trei ori mai mult decât nivelul mediu european. Pentru băuturi alcoolice şi tutun cheltuim 5,7% din salariu, un alt indicator care depăşeşte media europeană (4% la sută).

Un sondaj realizat de Click! indică cifre mult mai mari în ceea ce priveşte procentele din salariu alocate pentru mâncare. “Cred că între 90 şi 95% din venitul familiei se duce pe mâncare. Nu mai rămânem cu aproape nimic! Toate sunt foarte scumpe, iar salariile noastre sunt mici”, ne-a mărturisit Viorel (40 de ani), de meserie constructor. Pe de altă parte, românii se află pe ultimul loc la cheltuieli pentru îmbrăcăminte şi încălţăminte - 3,4%, în timp ce media europeană este de 5%.

Mai multe