Are de luat 11.200 € că n-a fost lăsat să facă sex în puşcărie
Nu a fost lăsat să facă sex cu nevasta în Arestul Poliției, așa că a dat statul în judecată.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că România trebuie să-i plătească lui Costel Gaciu, condamnat pentru șantaj, 11.200 de euro despăgubiri și cheltuieli de judecată. Bărbatul din Dej s-a plâns că în perioada în care era urmărit penal în stare de arest preventiv nu i s-au facilitat întâlniri intime cu soția într-o cameră conjugală, astfel că a fost supus unei torturi psihice. În centrele de arest preventiv nu există astfel de încăperi, ci doar în penitenciare. În perioada 2009 - 2011, acesta s-a aflat în arest preventiv la Poliția Județeană Cluj și apoi la Penitenciarul Gherla. Ulterior, a fost condamnat definitiv la patru ani și jumătate de pușcărie, pentru șantaj și vătămare corporală.