Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei: „Dacă pământul ar fi fost al bisericii, nu s-ar fi vândut“

11 iulie 2017 17:15
Ultima actualizare:
Arhiepiscopul Ciprian atacă modul cum statul a avut grijă de pământul României

Biserica Ortodoxă Română ar fi avut grijă de pământul României mai bine decât clasa politică. Este concluzia unui înalt ierarh, Înaltpreasfinţia Sa, Ciprian, arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei care a spus recent, la Focşani, că este dureros că o suprafaţă extrem de mare din pământul ţării a ajuns în stăpânirea străinilor

Potrivit adevărul.ro, arhiepiscopul a făcut această declaraţie la lansarea unei cărți bisericești, când a fost întrebat despre șansele ca să se aplice în timpurile noastre măsuri cum ar fi secularizarea averilor bisericeşti. Aceasta a fost făcută de principele Alexandru Ioan Cuza."Dacă suprafeţele arabile de pământ ar fi fost acum în proprietatea bisericii nu s-ar mai fi pierdut 40-50% din pământul arabil al ţării noastre. A fost înstrăinătat, e adevărat, în condiţii legale, dar imorale. Pentru că statutul de organizare al bisericii noastre strămoşeşti interzice vreunui episcop sau preot să înstrăineze ceea ce a moştenit de la înaintaşi. În momentul de faţă vă pot garanta că ceea ce deţine biserica va rămâne în continuare patrimoniu naţional. Ceea ce a fost deja cumpărat şi înstrăinat, deşi există în ţara noastră, nu ne mai aparţine", a spus Arhiepiscopul Ciprian.

Mai multe