Arhitectul Mario Kuibuş: «Am lucrat 7 ani la casa OZN a lui Gică Popescu»
A gândit-o acum mai bine de zece ani pentru un doctor, dar a ajuns la Gică Popescu. Casa vândută recent de fostul căpitan al naţionalei de fotbal a fost concepută de arhitectul român Mario Kuibuş. Acesta a lucrat la ea aproape şapte ani şi a făcut-o pe ideea unui ou.
Patru dormitoare, un living, o bucătărie deschisă, o sală de gimnastică, o bibliotecă, un birou şi un garaj la subsol. Până acum, sună ca o descriere a unei case oarecare.
Însă, nu-i aşa. Este vorba despre casa din Pipera, deţinută până de curând de Gică Popescu, în care unul dintre dormitoare este „în aer", suspendat pe patru piloni, iar acoperişul rotund care „protejează" interiorul a fost făcut din inox italienesc.
Ideea a avut-o arhitectul român Mario Kuibuş. „Casa este un tot unitar, acoperişul face parte din faţadă. Are două părţi naturale, din piatră şi lemn, acoperite de o umbrelă care simbolizează protecţia naturii. Acoperişul „coajă de ou" deschide casa spre curte şi o închide spre stradă sau vecini", explică arhitectul.
Locuinţa are în jur de 900 mp utili, iar inedit a fost gândit dormitorul matrimonial. Acesta a fost construit sub forma unui cuib de lemn, stă în aer, suspendat pe patru stâlpi, iar din pat se poate vedea pădurea.
Cealaltă parte a casei este din piatră şi înglobează celelalte camere. Între ele, se află livingul şi bucătăria.
„Proprietarul iniţial a fost un doctor venit din străinătate care a vrut o investiţie mai specială. Între timp s-a blocat cu banii şi a vândut-o. Gică Popescu a cumpărat-o la „roşu", nici măcar cu inoxul pus pe acoperiş. El a venit cu banii şi a vrut ca totul să iasă perfect, ca-n proiect", ne-a mai spus Mario Kuibuş.
Arhitectul spune că lucrările au durat circa şapte ani, iar vizitele pe şantier erau uneori aproape zilnice. Fostul fotbalist a deţinut casa până în această vară, când a vândut-o pentru 2,5 milioane de euro, aşa cum v-a informat Click!, în ediţia de luni.
Proiectează clădiri de peste 20 de ani
Arhitectul Mario Kuibuş este unul dintre cei mai cunoscuţi în domeniu, în România. A terminat studiile în 1988, iar timp de şapte ani a practicat arhitectura la Viena.
În România şi-a deschis propriul birou, RE-ACT Now Studio, prin care a proiectat diverse clădiri, fie de locuit, fie de birouri. Pe cel mai scump design ar fi încasat circa 800.000 de euro.
Acum, Kuibuş se ocupă şi de planul de modernizare al Capitalei. Firma sa de arhitectură a dat unele idei pentru felul în care ar trebui să arate Bucureştiul în 2035.
Mai citeşte:
Gică Popescu a făcut 1,5 milioane de euro profit din vânzarea casei
Gică Popescu, uite ce casă poţi să-ţi cumperi lângă birou!
Băiatul lui Gică Popescu are sânge de golgeter
Gică Popescu a rămas fără permis. Vezi ce viteză avea!
Gică Popescu îi sfătuieşte pe jucători: «Beţi vin înainte de meciuri»