Arsenie Boca “trimite” turişti la Castelul Corvinilor
Castelul Corvinilor şi oraşul Deva profită din plin de pelerinajele masive de la Mănăstirea Prislop. Mii de turişti care vin să se roage la mormântul părintelui Arsenie Boca se abat în Hunedoara, pentru a vizita Castelul Corvinilor, iar mulţi dintre ei se cazează la hotelurile din Deva.
Aproape 10.000 de turişti au ajuns la Castelul Corvinilor din Hunedoara în luna martie. Potrivit estimărilor, numărul vizitatorilor va fi cel puţin dublu în luna aprilie. Peste 90% din cei care vin să vadă monumentul istoric provin din afara judeţului Hunedoara, iar 15% din turişti sunt cetăţeni străini. Pentru un număr însemnat de oaspeţi, vizita în cetatea medievală a oraşului reprezintă un punct de atracţie al rutei de pelerinaj religios. „Am mers mai întâi la Mănăstirea Prislop, pentru a mă ruga la mormântul părintelui Arsenie Boca. Apoi am decis să vizităm atât Castelul Corvinilor, cât şi Cetetea Devei, după care ne vom continua drumul în judeţul Alba, la Mănăstirea Râmeţ”, spune Maria Gherghe, venită din Codlea.
Un investitor în turism a efectuat recent un sondaj printre vizitatorii Castelului Corvinilor, pentru a vedea în ce măsură creşterea numărului de turişti de la fortăreaţă este influenţată de apropierea de Mănăstirea Prislop. Potrivit rezultatelor sondajului, 7% din cei care au ajuns la Castelul Corvinilor au răspuns că înainte au fost la Mănăstirea Prislop sau că urmează să ajungă acolo.
„Apropierea dintre cele două atracţii turistice este benefică Hunedoarei. Într-adevăr, între vizitatorii Castelului Corvinilor sunt persoane care au dorit să vadă monumentul după ce au mers la Mănăstirea Prislop”, spune Costin Tinca, director la Muzeul Castelului Corvinilor.
Citeşte tot articolul pe adevarul.ro!