Aşa a ascultat Băsescu «acuzaţiile»

5 iulie 2012 16:45   Național
Ultima actualizare:

Punctual, cu o cravată violet, foarte încrâncenat, dar cu un zâmbet în colţul gurii. Flancat protocolar de preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, doi demnitari ţanţoşi care încercau să păstreze aparenţele deşi erau reprezentanţii USL, formaţiune care tocmai ceruse capul preşedintelui României.

Aşa a apărut Traian Băsescu ieri, în plenul Parlamentului pentru a rosti discursul prin care a încercat să răspundă acuzaţiilor din „rechizitoriul" USL.

După câteva minute, preşedintele a început să îşi şteargă transpiraţia de pe faţă

S-a aşezat cuminte într-o bancă din apropierea prezidiului şi a încercat să asculte calm cum senatorul Toni Greblă, preşedintele Comisiei Juridice a Senatului, a citit ceea ce parlamentarii Puterii consideră motivele „temeinice" pentru suspendarea sa.

Pe parcursul discursului, Băsescu a  vorbit de mai multe ori la telefon

Minut cu minut, pe măsură ce documentul era parcurs, Traian Băsescu a început să-şi piardă cumpătul, să îşi frece nervos mâinile, să facă diferite sublinieri şi adnotări pe marginea acuzaţiilor aduse în "rechizitoriul" întocmit de USL.

Traian Băsescu a făcut mai multe observaţii pe marginea acuzaţiilor aduse

La un moment dat chiar a început să scrie diferite lucruri pe o hârtie. A dat din cap la anumite afirmaţii ale senatorului Greblă, a scos o batistă cu care şi-a tamponat de mai multe ori faţa, s-a scărpinat, a tuşit, a ţăcănit pixul în aşteptarea momentului când poate să se adreseze de la tribuna Parlamentului.

După ce a vorbit, s-a întors în bancă, a mai zăbovit ca pe ace câteva minute, apoi a dat iar mâna protocolar cu şefii celor două camere ale Parlamentului şi a plecat.

La plecare, preşedintele a dat mâna cu şefii celor două camere şi chiar le-a adresat câteva cuvinte

Azi de la ora 12.00 Parlamentul se va întruni în şedinţă extraordinară, iar la ora 17.00 va avea loc votul de suspendare. La ora 12.00 e aşteptat şi avizul consultativ al Curţii Constituţionale, deoarece atunci expiră termenul de 24 de ore acordat judecătorilor de Parlament pentru emiterea unei păreri.

Documentul va fi luat punct cu punct, iar preşedintele va avea dreptul de a se apăra de fiecare acuzaţie formulată.

Cele 7 motive pentru care USL cere suspendarea preşedintelui

1. A uzurpat rolul premierului Emil Boc şi s-a substituit în atribuţiile constituţionale ale Guvernului.

2. A încălcat în mod repetat drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor prevăzute în Constituţie.

3. A încălcat în mod repetat principiul separaţiei puterilor în stat şi independenţa justiţiei.

4. A iniţiat un proiect neconstituţional de revizuire a Constituţiei şi a încălcat procedura de revizuire a Constituţiei prevăzută de legea fundamentală.

5. A încălcat sistematic principiul neapartenenţei politice a persoanei care ocupă funcţia prezidenţială şi a abandonat rolul constituţional de mediator în stat şi în societate.

6. A instigat la nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale şi a făcut presiuni directe asupra judecătorilor Curţii, înaintea unor decizii importante.

7. A încălcat în mod grav prevederile Constituţiei şi principiul fundamental al democraţiei reprezentative, atunci când declara că nu va numi un premier din partea USL.

Flash news

Conducere nouă la Institutul Naţional de Statistică. Premierul Victor Ponta i-a schimbat pe cei doi vicepreşedinţi ai Institutului Naţional de Statistică, prin decizii semnate în cursul zilei de ieri. Schimbările făcute la INS se leagă de dorinţa USL de a-l schimba pe preşedintele Traian Băsescu din funcţie.

Ponta a declarat, în contextul discuţiilor legate de referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, că vrea să analizeze ultimele date ale recensământului, arătând că la alegeri încă sunt folosite liste electorale ca în 2002, cu trei milioane de locuitori în plus.

Preşedintele, mai uşor de demis. Proiectul ordonanţei de urgenţă prin care este modificată Legea referendumului a fost adoptat aseară de guvern. Conform ordonanţei, preşedintele poate fi demis cu 50% plus unu din numărul persoanelor prezente la vot. Până acum, Legea referendumului prevedea că preşedintele ţării poate fi demis cu 50% plus unu din numărul alegătorilor înscrişi pe liste. Se vehiculează ca dată posibilă a referendumului 29 iulie.

2 mitinguri pro şi contra băsescu.  Circa 2.000 de simpatizanţi ai lui Băsescu, printre care şi EBa, s-au adunat în Piaţa Revoluţiei, de la ora 18.00. Cei mai mulţi au venit din ţară, cu autocarele. Ei au spus că au venit să “apere democraţia”.

A fost nevoie de medicii de la Ambulanţă întrucât mai multe persoane în vârstă au leşinat. La Piaţa Universităţii, în faţa Teatrului Naţional şi la fântâna de la Arhitectură, s-au adunat sute de persoane care au strigat “Jos Băsescu” şi “Suspendare”. Pe afişe aveau scris “De ziua mea vreau suspendarea”.  În Piaţa Victoriei a fost anunţat un alt miting, unde au ieşit în stradă zeci de persoane care cer, încă de luni, demisia premierului Ponta în urma acuzaţiilor de plagiat.

Mai multe