Aşa arată Catedrala Neamului cu un an înainte de finalizare!
Este cel mai mare şantier din România, unde lucrează non-stop aproape 300 de muncitori. Cu un an înainte de termenul oficial pentru finalizarea construcţiei celei mai mari biserici din România, Catedrala Mântuirii Neamului, Click vă spune care este stadiul lucrărilor şi cum au evoluat în ultimele opt luni.
Potrivit ultimului bilanţ oficial, în această lună, muncitorii lucrează la finisarea interiorului, zidirea pereţilor şi au început realizarea cupolelor bisericii. Construcţia este ridicată până la cota 46 m deasupra solului şi se efectuează operaţii la arcele şi balcoanele acoperişului, precum şi la turle, între cotele 27.00 de metri şi 40.00 de metri.
În acest moment a fost realizată 70% din construcţie, care este programată a fi inaugurată la 1 Decembrie 2018. De ce atunci? Pentru că se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire. Dacă biserica va fi gata în iunie 2017 din punct de vedere al construcţiei, specialiştii Patriarhiei estimează finalizarea picturii de abia în 2024. Până la inaugurare nu va fi gata decât catapeteasma. La sfârşitul anului 2015, suprastructura sau incinta principală a catedralei depăşise cota de 36 de metri din cei 120 de metri pe care trebuie să îi aibă de la sol până în cel mai înalt punct la sfârşitul lucrărilor, programat pentru iunie anul viitor. Patriarhia făcea public în noiembrie stadiul fizic la cea mai mare biserică din România. Astfel, până la nivelul 27 m construcţia era gata fizic şi se lucra la porţiunea dintre 27 m - 36 m, unde operaţiunile erau finalizate în proporţie de 55% . Nu începuse turnarea elementelor acoperişului şi nici nu erau finalizate platformele pentru turle.
Cifrele construcţiei
Biserica este situată pe un teren de 110.000 mp pe Dealul Arsenalului, lângă Casa Poporului. Catedrala va avea accesul principal pe latura de vest, dinspre str. Izvor. În interior vor fi realizate spaţii pentru găzduirea pe scaune a 1.000 de persoane.
Imensa construcţie are o lungime de 126 m, o lăţime maximă de 67 m, o înălţime de 120 m şi va avea ”forma de corabie cu catarg în formă de cruce”după cum precizează textele bisericii. La înălţimea de 56.00 de metri, în jurul cupolei turlei principale, va fi realizat un circuit interior şi exterior de culoare şi treceri pentru a permite enoriaşilor să privească de sus Capitala.