Aşa arată „parcurile nimănui” din România: „Au costat o căruţă de bani”

20 iulie 2023 16:10   Național
Ultima actualizare:

Uneori, autorităţile locale din diferite zone iau decizii de care probabil că se miră şi ele, după ce le văd puse în practică. Aşa se întâmplă în două localităţi din judeţele învecinate Galaţi şi Brăila, unde au fost amenajate parcuri între lanuri de porumb, după cum informează adevarul.ro. 

Practic, ele sunt atât de departe de localităţi încât localnicii nu ajung la ele aproape deloc, cu excepţia unor zile de sărbătoare, atunci când autorităţile organizează evenimente. După cum informează sursa citată, unul dintre parcurile construite în câmp este situat între localităţile Fântânele şi Scânteieşti, din judeţul Galaţi.

Parcul a fost amenajat în urmă cu peste 10 ani, cu bani de la Ministerul Dezvoltării. La acea vreme, investiţia s-a ridicat la 400.000 de lei, iar contribuţia consiliului local a fost de 10%. Chiar dacă a costat o „căruţă de bani”, parcul nu este vizitat de nimeni, deoarece e situat pe versantul unui deal, între lanuri de porumb, departe de oamenii care ar putea veni să se relaxeze pe o bancă la umbră. Sătenii spun că ajung în parc doar la zile de sărbătoare, atunci când Primăria organizează diverse evenimente.

În total au costat 5 milioane de lei

În restul timpului, parcul construit pe o suprafaţă de un hectar şi jumătate este mereu gol. „Este departe de localitate, nu avem cum să ajungem. Nici măcar nu au copiii ce să facă în acel parc. Sunt doar bănci, nu este un loc de joacă, un leagăn măcar. În urmă cu câţiva ani, nu erau nici copaci. Acum au crescut, măcar e umbră”, a declarat un sătean pentru „Adevărul”. Culmea e că acum câţiva ani parcul avea propriul paznic, care nu avea efectiv ce să facă, decât să păzească cele trei toalete ecologice nefolosite de nimeni, precum şi o ţâşnitoare. 

Nu departe de acest prim parc se află un altul, la fel de „aruncat” în pustietate. A fost construit în 2011, la marginea Brăilei, în afara oraşului, direct printre culturile agricole, la sute de metri distanţă de cartierul ANL. A primit şi un nume, parcă de cod: Parcul Triunghi. Atunci, a costat nu mai puţin de 4,5 milioane de lei, adică ceva mai mult de un milion de euro pe vremea aceea. Costurile au fost împărţite „frăţeşte” între bugetul local şi Ministerul Mediului. După cum informează „Adevărul”, la data inaugurării parcul avea bănci moderne, coşuri de gunoi, toalete ecologice, alei pavate, ba chiar şi instalaţie electrică pentru cele vreo 50 de corpuri de iluminat. Problema este că în parcul respectiv nu au ajuns aproape niciodată vizitatori. Drept urmare, de 12 ani, autorităţile se mulţumesc doar să taie iarba şi să facă minime lucrări de întreţinere în speranţa că, poate, cineva îl va vizita vreodată. 

Mai multe