Aşa arată RoboCop de România!

26 octombrie 2016 18:11   Național
Ultima actualizare:

Pentru o oră au lăsat marşurile cadenţate şi au păşit pe podiumul de modă. Militarii din Batalionul de Gardă au defilat cu noile uniforme ale trupelor de combat. Toţi ochii s-au îndreptat spre militarii înarmaţi până în dinţi, gata să se lupte cu talibanii.

Militarii care luptă în străinătate vor avea uniforme noi, din 2017. Celebrul creator de modă Alexandru Ciucu, designer-ul oficial al Casei Regale, i-a învăţat în timp record pe militarii din Regimentul 30 Gardă ”Mihai Viteazul” să păşească pe podium pentru a prezenta noile ţinute ale trupelor de combat din misiunile în străinătate. Cele mai spectaculoase au fost ţinutele militarilor din trupele terestre pentru misiuni speciale.

Arătau ca celebrul personaj de film RoboCop. ”Pe caschetă au o cameră de supraveghere pe timp de noapte care se roteşte. Armamentul cântăreşte cel puţin 10 kg: o puşcă automată - 3 kg, muniţie, vesta antiglonţ - 7 kg, pistol, iar în misiuni aceşti militari pot căra chiar şi 40 kg, cu grenade, aruncător de grenade, rucsac de supravieţuire”, ne-a explicat Florin Jipa, purtătorul de cuvânt al MApN.

Cele 436 de noi uniforme combat au fost realizate de creatoarea Irina Marinescu de la Comandamentul logistic al Armatei. Noile uniforme au fost deja testate în teatrele de operaţiuni şi vor fi purtate din 2017.

Mai multe