Aşa îţi pregăteşti maşina pentru iarnă
Vremea revine la normalul acestei perioade, iar meteorologii anunţă scăderea temperaturilor, ploi, lapoviţă şi chiar ninsori. Şi, aşa cum ne pregătim casa pentru sezonul rece, tot aşa ar trebui să ne pregătim şi maşina.
Uite ce trebuie să faci ca să circuli în siguranţă, dar şi în legalitate.
Ce trebuie să ştii despre anvelopele de iarnă
Când echipăm maşinile - Nu există o dată anume la care şoferii să fie obligaţi să-şi echipeze maşinile cu pneuri de iarnă. Acest lucru trebuie făcut doar dacă circuli când afară ninge, e polei sau s-a depus zăpadă.
Ce amenzi rişti - Dacă circuli pe zăpadă cu anvelope de vară, amenzile sunt foarte mari. Poţi primi între nouă şi 20 de puncte de amendă. Pentru că, de la 1 iulie, un punct amendă este 105 lei, amenzile sunt cuprinse între 945 şi 2100 lei. Mai mult, poliţistul rutier îţi reţine certificatul de înmatriculare al maşinii.
Cum prelungeşti viaţa pneurilor
Fereşte-le de agenţi chimici! Nu parca autoturismul în zone unde asfaltul este pătat cu benzină, motorină sau ulei. Aceşti agenţi chimici pot deteriora anvelopele producând schimbări moleculare şi structurale. Rezultatul este o anvelopă cu un centru de greutate dereglat şi cu o rigidizare a zonei afectate. Orice pneu care intră în contact cu substanţe chimice prezintă riscul unei explozii.
Nu şofa agresiv! O mare greşeală pe care o poţi face este aceea de a pune frâne bruşte şi de a pleca de pe loc cu scârţâit de roţi. De asemenea, de multe ori lovim anvelopele de borduri sau intrăm în gropile din asfalt. Toate acestea duc la deteriorarea pneurilor.
Nu circula pe şinele de tramvai! Şinele de tramvai pot fi foarte periculoase pentru anvelopele maşinii tale. Acestea pot înţepa sau pot taia cauciucul.
Evită supraîncărcarea maşinii! Dacă trebuie să transporţi obiecte foarte grele, repartizează uniform greutatea. Dacă nu, în timp, anvelopele se vor uza neuniform, pe flancuri vor apărea microfisuri şi se va micşora adâncimea profilului.
Aşa circuli în siguranţă iarna!
Păstrează distanţa faţă de maşina din faţă- Atunci când circulaţi pe drumuri acoperite cu zăpadă, cu o viteză de 50 de kilometri pe oră, este bine de ştiut că, din momentul acţionării frânei, maşina se opreşte în aproximativ 30 de metri. Această distanţă poate varia în funcţie de tipul, starea tehnică, dotările maşinii şi eficienţa anvelopelor. Aşadar, este foarte important să păstraţi o distanţă suficientă faţă de maşina din faţă.
Cu ce viteză mergem - Viteza trebuie să fie una constantă, iar stilul de condus să fie unul cât mai lin, fără frânări şi demaraje bruşte. Plecarea de pe loc, virarea, frânarea, toate aceste manevre trebuie executate cu grijă, cursiv, pentru a evita deraparea. Circulă cu viteză mică.
Cum plecăm de pe loc - Nu demara în trombă pentru că anvelopele îşi vor pierde aderenţa şi se vor învârti în gol. Când carosabilul e acoperit cu polei, e recomandat să pleci de pe loc din treapta a doua de viteză.
Cum frânăm în siguranţă - În cazul în care cobori o pantă acoperită cu gheaţă, zăpadă şi polei este indicat să foloseşti frâna de motor. Frâna de motor este o manevră ce presupune comutarea dintr-o treaptă superioară într-o treaptă inferioară de viteză.
Vreme rece în toată ţara
Temperaturile au coborât cu până la 10 grade ieri, după ce un val de aer rece a intrat în vestul şi nordul ţării. De astăzi, deasupra ţării noastre pătrunde un alt val de aer polar, ce vine din Siberia şi aduce temperaturi foarte scăzute, iar noaptea sub zero grade. Sunt aşteptate ploi în regiunile sudice şi sud-estice şi lapoviţă şi ninsoare la munte. În Capitală, ieri au fost 16 grade la prânz, azi sunt prognozate 13 grade, mâine vor fi 9 grade, iar miercuri 7 grade.