Aşa se face un grătar de «campion»

20 mai 2012 18:09   Național
Ultima actualizare:

Pe o ploaie torenţială fanaticii grătarului s-au întrecut ieri în Parcul Tineretului din Capitală la prima etapă a Campionatului Naţional Golden Brau. Competitorii au fost nevoiţi să combine berea şi carnea pentru a realiza o mâncare ce urma să fie evaluată de un juriu. Printre cei care şi-au încercat forţele s-a numărat şi reporterul Click!

Toţi cei care au înfruntat capriciile vremii pentru a participa la ineditul concurs au primit aceeaşi temă de la membrii juriului: să gătească în 60 de minute "chifteluţe de cârnaţi cu bere şi hrean".

În total, 10 concurenţi s-au aventurat să imagineze mâncarea perfectă, dar unii - adică eu, reporterul Click!, au fost în plus.

Am scăpat pe jos compoziţia de la chiftea, mi-am sfârtecat degetele în timp ce tăiam roşii, am reuşit să trimit un ardei iute tocmai pe masa vecină, iar în final am fost alungat de la grătar.

Cei mai buni au fost Mihai, Gina şi Adrian, care au făcut juriul să se lingă pe buze.

„Pe 21 iulie, la Bucureşti, vom avea finala campionatului, unde stabilim cea mai bună echipă de grataragii din România", a declarat Lucian Gavril, organizatorul concursului.

În urma întrecerii, redactorul Click! a primit un sfat amar: „Nu găti niciodată, că nu le ai".

Ingrediente: cârnaţi proaspeţi, bere, un ardei iute, două legături de verdeaţă, un borcan mic de hrean în oţet.

Preparare. Se scoate carnea din cârnaţi şi se pune într-un vas. Apoi se adaugă peste ea hrean, verdeaţă şi ardei iute tocat mărunt şi bere după gust.

Compoziţia se amestecă pentru omogenizare şi i se dă forma unei chiftele ca aceea folosită la hamburger.

Se pune pe grătarul bine încins şi se serveşte cu muştar şi ketchup, într-o chiflă rumenită pe grătar. Poftă bună!

Mai multe