Aşa se vede România de la 40 km înălţime

4 august 2012 15:44   Național
Ultima actualizare:

Echipa revistei „Ştiinţă & Tehnică” a lansat ieri dimineaţă un balon spaţial care s-a ridicat la 40 km deasupra teritoriului României. Dotat cu echipamente foto şi video, balonul a reuşit captarea unor imagini unice din stratosferă.

Lansarea a avut loc dintr-o zonă nelocuită, situată în apropiere de Buzău. Membrii echipei - cercetători, astronomi, radioamatori şi jurnalişti - au încercat, în acelaşi timp, doborârea unui record european: depăşirea înălţimii de 40 km cu un aerostat.

„Ştiinţă & Tehnică" a mai realizat o operaţiune asemănătoare în toamna anului trecut, când, tot în premieră pentru România, a lansat un balon care a atins înălţimea de 35.304 metri. Ieri, prin experimentul Stratospherium II, a încercat să-şi bată propriul record şi a reuşit.

Imagini uimitoare au fost surprinse cu aparatul foto şi cu ajutorul camerei video HD. De asemenea, la bordul nacelei au fost 3 mini-laboratoare ştiinţifice care au măsurat în premieră nivelul poluării şi stratul de ozon din ţara noastră.

Mai multe