Aşa te fereşti de ploaie şi furtună

16 iunie 2015 21:54   Național
Ultima actualizare:

Vremea ne joacă, din nou, feste. Dacă până acum am suportat temperaturi de peste 35 de grade, iată că de două, trei zile ne-au lovit ploile torenţiale, vijeliile şi grindina. Click! îţi spune cum să-ţi protejezi casa şi maşina, cum să te îmbraci adecvat şi ce nu trebuie să faci dacă te prinde furtuna pe stradă.

Închide geamurile

Acesta este primul lucru şi cel mai important pe care trebuie să-l faci ca să-ţi protejezi locuinţa de furtună. Dacă ştii că peste zi va începe să plouă şi nu vei fi acasă, închide toate geamurile când pleci dimineaţa de acasă. Nu uita de ferestrele de la balcon şi cea de la baie! Să nu ai impresia că dacă le ţii rabatate, este suficient. Apa de poaie pătrunde prin deschizătura geamului, ajunge pe pervaz, iar apoi direct pe parchet sau covor. 

Închide obloanele

Înainte de a pleca de acasă, dacă ştii că spre seară este posibil să plouă, este recomandat să închizi obloanele, pentru a proteja, astfel, ferestrele. În cazul unui vânt puternic, geamurile s-ar putea sparge dacă sunt lovite de crengile copacilor sau de alte obiecte precum bucăţi de tencuială, bucăţi de lemne, de plastic etc. Dacă ai cu ce să le protejezi pe exterior, acum este momentul s-o faci. 

Atenţie la ghivecele cu flori de pe pervaz

Dacă ai flori în ghiveci sau jardinieră pe pervazul geamurilor sau la balcon şi ştii că peste zi va veni furtuna, este recomandat să le bagi în casă. Asta, pentru ca nu cumva să le ia vântul şi să cadă în capul cuiva sau pe maşinile parcate în faţa blocului. 

Scoate aparatele din priză

De foarte multe ori, în timpul furtunilor, aparatura electronică şi electrocasnică a avut de suferit de pe urma scurtcircuitelor. Nu uita să scoţi din priză televizorul, calculatorul, DVD playerul, maşina de spălat, aparatul de aer condiţionat, dar şi aparatura mai mică precum prăjitorul de pâine, asipratorul, uscătorul de păr etc. Şocurile de energie electrică pot arde în câteva secunde toată aparatura care se află conectată la o sursă de curent electric. Cel mai bine, în timpul furtunii, este indicat să închizi de la panoul electric alimentarea cu energie a întregii locuinţe. 

Mută maşina într-un loc ferit 

Dacă maşina ta este parcată sub pomi, este indicat să o muţi într-un loc ferit. Dacă nu, ar putea să fie avariată de crengile căzute sau chiar de copacii doborâţi. Nu mai punem la socoteală obiectele care pot fi luate de vânt şi care îţi pot distruge autoturismul. Au existat cazuri când pe maşinile parcate în faţa blocurilor au căzut bucăţi de tencuială, ghivece cu flori sau bucăţi de ţiglă. Mută maşina într-o parcare sigură. 

Cum te îmbraci corect

• Chiar dacă dimineaţa este soare, nu uita să iei cu tine o umbrelă sau o pelerină de ploaie.

• Evită încălţămintea din material textil. Nu purta tenişi, bascheţi, balerini sau sandale: te vei uda la picioare repede şi, până vei ajunge într-un loc unde să te schimbi, pot trece ore. Astfel, vei sta cu picioarele ude şi rişti să răceşti. Încalţă-te cu adidaşi sau bocanci din piele şi evită pielea întoarsă.

• Ia la tine haine de schimb.  O pereche de şosete, poate chiar şi un tricou nu ar trebui să-ţi lipsească din geantă. Odată ajuns la destinaţie, te poţi schimba de hainele ude îmbrăcându-le pe cele uscate. De asemenea, de la tine din geantă nu trebuie să lipsească un pachet de şerveţele, poate chiar şi o bucată de bumbac cu care să-ţi ştergi de noroi şi apă încălţămintea.

Ce faci dacă te prinde vijelia pe stradă?

• Nu te adăposti sub copaci – Te-a prins furtuna? Tună şi fulgeră? Nu te adăposti sub copaci! Încearcă să găseşti un loc ferit precum clădirile înalte. Orice ar fi, nu te feri de ploaie ascunzându-te sub pomii de pe marginea trotuarului pentru că aceştia atrag fulgerele. 

• Nu circula pe lângă zidurile blocurilor sau ale clădirilor vechi – Este foarte posibil ca de la balcoane să cadă, din cauza vântului, ghivece cu flori, ţigle de pe acoperiş, bucăţi de tencuială smulse de furtună. 

• Nu alerga când traversezi strada – Deşi te grăbeşti să ajungi la adăpost, nu traversa strada alergând, chiar dacă o faci pe trecerea de pietoni. Această regulă este general valabilă, dar absolut obligatorie atunci când afară plouă. Şoferii au vizibilitatea redusă şi s-ar putea să nu te observe. Mai mult, din cauza carosabilului ud, maşinile pot derapa atunci când pun frână şi te pot lovi. 

Ce înseamnă codurile verde, galben, portocaliu şi roşu?

Codul verde – Nu o să auzim niciodată la meteo că specialiştii au anunţat cod verde. Iar asta pentru că atunci când suntem pe cod verde, înseamnă că nu există fenomene meteo periculoase. 

Codul galben – Este o atenţionare meteorologică şi se aplică în cazul acelor fenomene prognozate (averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, temperaturi ridicate) care sunt obişnuite pentru zonele respective, dar care, temporar, pot deveni periculoase. Există risc de creştere de debite şi niveluri. 

Codul portocaliu – Este o avertizare meteo şi se aplică acelor fenomene prevăzute a fi periculoase, cu un grad de intensitate mare (vânt, ploi abundente, descărcări electrice, grindină, caniculă, ger). Există risc de viituri pe râurile mici. Codul portocaliu se aplică în caz de: ploi, descărcări electrice, vânt, ger, ninsori şi polei. 

Codul roşu – Este o avertizare meteorologică şi se aplică acelor fenomene considerate a fi periculoase, cu un grad de intensitate foarte mare şi cu efecte devastatoare. Există risc de viituri majore. Codul roşu se aplică în caz de descărcări electrice, ploi, vânt, ger, ninsori şi polei. 

Mai multe