Asistenții medicali din București, obligați să meargă la referendum. ”Este ilegal”, spun sindicaliștii

4 octombrie 2018 16:20   Național
Ultima actualizare:

Referendumul pentru familie este asistat de cadre medicale, în București. Este pentru prima dată când votanții au la dispoziție în centrele de votare asistenți care să le acorde primul ajutor la nevoie. ”Este ilegal”, spun sindicaliștii de la Sanitas, care atrag atenția că angajații din rețeaua școlară nu au program în weekend.

Președintele, membrii și observatorii. Aceștia s-au aflat până acum într-o secție de votare. Iar la intrare au stat polițiști care au avut în vedere buna desfășurare a procesului de vot.

Este pentru prima dată când cei de la Administrația Spitalelor cer ca la Referendumul pentru familie să fie prezenți și asistenții medicali care activează în școli și grădinițe.

S-au făcut tabele cu asistenții medicali care vor veni la referendum

”Li s-a impus prezența în zilele de 6 și 7 octombrie, pentru a asigura asistența medicală în cabinetele unde vor exista secții de votare. Decizia contravine Codului Muncii și Contractului Colectiv de Muncă, deoarece cabinetele școlare își desfășoară activitatea de luni până vineri, inclusiv, 40 de ore pe săptămână. Orice oră efectuată săptămânal în plus peste acest program reprezintă ore suplimentare care nu pot fi efectuate fără acordul salariatului”, le-a atras atenția Viorel Hușanu, președintele Sanitas șefilor de la Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB).

Cu toate acestea, nu s-a ținut cont de avertizări și s-au făcut deja tabelele cu distribuirea cadrelor în secțiile de votare, în intervalul 7.00-21.00.

Ce spun autoritățile

”Decizia de participare a fost luată în urma solicitării Direcției de Sănătate Publică și a Servicului de Ambulanță București-Ilfov care au cerut ajutorul ASSMB, pentru  asigurarea asistenței medicale, în cele două zile, în două ture, respectiv 7.00-14.00 și 14.00-21.00.

Pentru orele lucrate, se vor acorda, potrivit Codului Muncii, 4 zile libere plătite, în următoarele 60 de zile calendaristice. Sindicatul Liber din Medicina Școlară, afiliat Federației Sindicale Hipocrat, afiliat CNS Cartel Alfa și Uniunea Sindicală Sanitas București au fost de acord cu decizia noastră”, au răspuns oficialii ASSMB.

Sunt organizate 18.662 de secţii de votare pentru referendum

Carmen Dan, ministrul de Interne, a anunţat, astăzi, că la nivel naţional sunt organizate 18.662 de secţii de votare, precizând că bugetul Prefecturii Capitalei a fost majorat cu peste jumătate de milion de lei, la cerere.

Totodată, demnitarul a spus că au fost tipărite 21.099.107 de buletine de vot, că există 95.570 de ştampile şi peste 19,4 milioane de timbre autocolante. Materialele sunt repartizate deja către Ministerul de Externe şi prefecturi.

Referendumul ne-a costat 164 de milioane de lei

"Ştiu că fiecare Prefectură a stabilit un grafic de distribuire a buletinelor de vot şi a celorlalte materiale necesare desfăşurării referendumului. De asemenea, au fost confecţionate ştampilele de control ale secţiilor de votare, acestea urmând a fi predate preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare şi au fost achiziţionate celelalte materiale consumabile necesare desfăşurării referendumului”, a declarat Carmen Dan.

Referendumul pentru familie ne-a costat 164 de milioane de lei, iar întrebarea la care ar trebui să răspundă românii cu ”da” sau ”nu” este: "Sunteţi de acord cu Legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?"

Mai multe