Asta da, urgenţă! Primăria i-a răspuns după 12 ani
Poate părea subiectul unui banc, dar nu e. Primăria Sinaia a răspuns acum unei solicitări depuse de cetăţean la registratura instituţiei în 2005! Horia Petrovanu (42 de ani), din Câmpina, şi-a amintit că a trimis o notificare Primăriei Sinaia pe 21 septembrie 2005, pentru a lămuri situaţia unor imobile moştenite de la străbunicii săi.
Episod de necrezut pe care l-a trăit un cetăţean din Câmpina (Prahova). Într-o zi blândă de toamnă, 21 septembrie 2005, Horia Petrovanu (30 de ani) a depus o cerere la Primăria Sinaia. Omul aştepta un răspuns în termenul legal de 30 de zile. Răspunsul a venit pe 31 martie 2017, după aproape 4.000 de zile, când Horia Petrovanu are deja 42 de ani, e însurat şi lucrează în străinătate. Aşadar, de 12 ani au avut nevoie funcţionarii ocupaţi ai Primăriei Sinaia pentru a formula o soluţie.
“Am şi uitat că depusesem solicitarea. M-a sunat soţia, ca să-mi spună că a primit un plic de la Primăria Sinaia şi că nu ştie despre ce e vorba”, povesteşte, siderat, Petrovanu. “Când mi-a citit-o, am început să râd. Era un răspuns la o cerere pe care eu o trimisesem prin 2005! Eu rugasem un avocat să se ocupe de situaţia unor clădiri care s-au aflat în proprietatea străbunicilor mei şi pe care le confiscase regimul comunist. Eram curios dacă pot fi despăgubit în vreun fel, având în vedere că acele imobile au fost dărâmate între timp, iar în locul lor a fost construit un hotel. Nu-mi făceam speranţe, dar am zis să încerc. În răspunsul Primăriei, venit după 12 ani, am fost anunţat că notificarea mea a fost tardiv formulată”, explică amuzat petiţionarul pentru adevarul.ro.Documentul trimis la 31 martie 2017 e semnat de primarul Vlad Oprea.
Evenimente din 2005
- În România se instalase regimul Traian Băsescu.
- Ziariştii Marie-Jeanne Ion, Ovidiu Ohanesian şi Sorin Mişcoci earu răpiţi în Irak şi eliberaţi după 55 de zile de suspans.
- La Kiev (Ucraina), Luminiţa Anghel şi trupa Sistem se clasează pe locul trei la Eurovision, cea mai bună performanţă înregistrată vreodată de România.
- Moare Papa Ioan Paul al II-lea.
- Intră în circulaţie leul nou.