Asta e Autostrada Lugoj - Deva, după cinci ani de lucrări

18 aprilie 2019 18:51   Național
Ultima actualizare:

De la începutul anului 2014 au demarat lucrările la Lotul trei al autostrăzii A1 Lugoj - Deva, un tronson de 21 de kilometri între Ilia şi Holdea. Constructorii estimează că le vor finaliza în vara acestui an, cu o întârziere de trei ani faţă de termenul prevăzut în contractul iniţial.

La cinci ani de la începerea construcţiei celor 21 de kilometri din Lotul trei al Autostrăzii Lugoj - Deva, lucrările sunt încă în toi. Tronsonul dintre localităţile Ilia şi Holdea trebuia să fie finalizat în 26 mai 2016, potrivit contractului semnat în toamna anului 2013 între fosta Companie Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România şi Asocierea S.C. Teloxim Con S.R.L. - COMSA S.A. - Aldesa Construcciones S.A. - Arcadis Eurometudes S.A.

Contractul avea o valoare de 580 de milioane de lei, din care 85 la sută reprezentau fonduri de coeziune şi 15 la sută alocări de la Guvernul României, iar termenul de execuţie a lucrărilor a fost stabilit la 24 de luni, scrie adevarul.ro. Ritmul lent al construcţiei a dus la întârzieri de aproape trei ani în derularea proiectului. Acum, termenul avansat pentru finalizarea proiectului este trimestrul II al acestui an, arată un raport publicat pe pagina CNAIR, privind stadiul lucrărilor. Stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la 94 la sută, în luna martie.

Cele mai complexe lucrări de pe Lotul trei al A1 au loc în zona nodului rutier de la Holdea, la capătul autostrăzii, unde aceasta se intersectează cu Drumul Naţional 68 A Lugoj – Deva. Porţiuni întinse din versant au fost excavate, iar problemele de stabilitate ale solului au cauzat întârzieri. La Holdea constructorii au mobilizat cea mai mare forţă de muncă şi cele mai multe utilaje, arată imaginile realizate pe şantier, de Rufius Dieter Stefani. Pe restul tronsonului, cu excepţia zonei nodului rutier de la Ilia, lucrările la autostradă au ajuns la final.  Se pare că şi  Lotul patru (22 de kilometri între Deva şi Ilia) va fi finalizat în vara acestui an, potrivit celor mai optimiste estimări ale constructorilor. Astfel, vor mai rămâne de executat circa 14 kilometri de autostradă, între Holdea şi Margina. 

Două microbuze s-au răsturnat pe Autostrada Vestului

Un microbuz de transport persoane, cu nouă pasageri, care tracta şi o platformă pe care se afla un alt microbuz, a fost implicat, ieri după masă, într-un accident pe Autostrada Vestului, în apropierea localităţii Şagu (judeţul Arad). Poliţiştii spun că accidentul s-a produs din cauza exploziei unui cauciuc, conform adevarul.ro. Şoferul a scăpat maşina de sub control şi a acroşat un autoturism care circula regulamentar. Microbuzul care transporta pasageri, cât şi remorca cu vehiculul de pe ea s-au răsturnat pe o parte. La faţa locului a fost chemat şi un elicopter SMURD. Din fericire, nici o persoană nu a necesitat transportul la spital. 

Mai multe