Asta-i culmea! Gabriela Firea se compară cu Regina Marii Britanii

11 mai 2016 21:08   Național
Ultima actualizare:

În weekend-ul ce tocmai a trecut, Gabriela Firea și soțul ei, Florin Pandele, au fost nași de botez, ocazie cu care candidata PSD la Primăria Capitalei s-a afișat cu o rochie roz care i-a atras nenumărate critici.

La ținuta de mare gală, Firea a asortat o pereche de sandale turcoaz cu reflexe verzulii. Nemulţumită de vestimentația lui Firea, actriţa Natalie Ester a comentat rochia pe un site de socializare: "Fix ca bomboana roz pe colivă. În picioare a strivit doi ştrumfi". Pornind de la comentariul lui Natalie Ester, cei de la cronicipebune.ro i-au scris câteva cuvinte Gabrielei Firea, din partea unui "admiratoare", în care îi numesc rochia milieu colorat, draperie de baie şi o întreabă dacă fundiţa de la brâu e luată de la chiloţi.

Gabriela Firea nu a rămas fără replică, așa că a folosit o comparație cel puțin nepotrivită. A ales să se asemene Reginei Elisabeta a II-a din punct de vedere al vestimentației și al culorii folosite de ambele doamne. Singura mare diferență este felul în care au ales să se afișeze în ținute roz. În timp ce Regina Marii Britanii își atrage mereu aprecieri pentru alegerile vestimentare, Firea a dat chix cu această ținută, din punctul de vedere al multor persoane."Rozul este culoarea compasiunii, a iubirii și înțelegerii celor din jur! I like pink! (Îmi place rozul! n.r)", a scris candidata PSD alături de pozele care o înfățișează pe ea și pe suverana britanică în haine roz.

Mai multe