Astăzi este echinocțiul de toamnă. Ce nu trebuie să faci când ziua este egală cu noaptea

22 septembrie 2017 11:46   Național
Ultima actualizare:

Echinocţiul de toamnă 2017 are loc în această seară, la ora 23.01. Acesta este considerat debutul toamnei din punct de vedere astronomic. Vineri, 22 septembrie, ziua este egală cu noaptea, iar de la miezul nopții ziua va pierde teren în favoarea nopții.

Echinocţiul de toamnă are loc când Soarele traversează ecuatorul din emisfera nordică în cea sudică. De la un an la altul, echinocţiul de toamnă nu se produce la aceeaşi dată, deoarece anul calendaristic nu este egal cu cel tropic. De când a fost alcătuit calendarul gregorian (1582) echinocţiul de toamnă a căzut la 21, 22, 23 sau 24 septembrie, mai des însă la 22 sau 23 septembrie. Va fi la 21 septembrie abia în 2092 şi aceasta se va întâmpla pentru prima oară de la crearea calendarului gregorian şi se va repeta doar în 2096.

Un alt fenomen important ce ne aşteaptă în curând va fi trecerea la ora de iarnă. Asta se va întâmpla în noaptea dintre 28 şi 29 octombrie 2017 (sâmbătă spre dumincă), schimbarea orei făcându-se astfel încât ora 4:00 a dimineţii de 29 octombrie 2017 devine ora 3:00. Asta înseamnă că ne vom putea bucura de o oră în plus de somn iar duminică, 29 octombrie, va fi cea mai lungă zi din an, cu 25 de ore.

Legat de echinocțiul de toamnă, există o serie de tradiții și obiceiuri pe care mulți români le respectă cu sfințenie, ca să le meargă bine până la finele anului.

Agricultorii îi arată recunoștință lui Dumnezeu pentru recoltele lor. Țăranii duc la preot, la sfințit, plante, legume sau fructe folosite în scopuri vindecătoare. Plantele capătă puteri de alinare a durerilor sufletești și a bolilor trupești dacă sunt sfințite pe 22 septembrie. Spre exemplu, arată teotrandafir.com, prunele sfințite vindecă copiii de bolile copilăriei precum rujeola sau varicela.

În această zi, florile se plâng una alteia pentru că știu că vine iarna și se vor usca.

Atunci când țăranii văd că păsările încep să zboare în stoluri în țările calde e bine să arunce cu grâu peste gard. Această superstiție spune că necuvântătoarele cu aripi nu vor pleca flămânde și nu vor distruge recoltele de anul viitor.

Nu ai voie să strângi merele sau gutuile după această dată! Se spune că dacă strângi fructele după ziua cu echinocțiu nu vei avea spor la muncă tot anul.

Mai multe