Atenţie! Astăzi este cea mai deprimantă zi din an

19 ianuarie 2015 8:01   Național
Ultima actualizare:

A treia luni din an, adică astăzi, este numită de psihologul britanic Cliff Arnall „Lunea tristă”. Acesta a creat o formulă matematică pentru a identifica cele mai dificile momente ale anului şi a ajuns la concluzia că 19 ianuarie e de departe cel mai deprimant.

Cui îi place ziua de luni? Nimănui! Începem o nouă săptămână, deşi ne-ar fi plăcut să mai avem măcar o zi liberă. Afară, vremea e mohorâtă, ceaţa densă şi destul de frig. Aşa că nu prea ne vine să zâmbim. Vacanţa de-abia s-a încheiat, ceea ce înseamnă că următoarea e departe.

Sărbătorile de iarnă au trecut, iar până la Paşti mai sunt 12 săptămâni. Facturile la utilităţi sunt tot mai mari, iar datoriile strânse de Sărbători trebuie plătite. În două cuvinte: „Lunea tristă”, o teorie care îi aparţine, încă din 2005, psihologului Cliff Arnall. „În această perioadă, oamenii manifestă o stare de tristeţe, inactivitate şi consumă carbohidraţi în exces (n.r. dulciuri, paste făinoase, chipsuri, pâine albă). Toate acestea contribuie la accentuarea stării de depresie”, a explicat psihologul.

5 sfaturi antidepresie

Mai multe