ATENȚIE! BCR opreşte temporar sistemul informatic
29 mai 2015 11:20
Național
Ultima actualizare:
Banca Comercială Română (BCR) va opri pentru efectuarea unor actualizări, în noaptea de duminică spre luni, sistemul informatic care gestionează operaţiunile cu carduri, automatele de schimb valutar şi aparatele multifuncţionale, a anunţat banca.
Sistemul nu va funcţiona între orele 22.00 şi 24.00.
Totodată, serviciile de Internet, mobile şi phone banking, împreună cu cel de notificare a operaţiunilor nu vor fi disponibile de duminică, ora 22.00, până luni, ora 12.00.
BCR recomandă clienţilor să-şi programeze din timp toate operaţiunile bancare pe care trebuie să le efectueze în această perioadă.