ATENŢIE! Cod galben de inundaţii pe râurile din zece judeţe
30 mai 2013 9:45
Național
Ultima actualizare:
Avertizarea este valabilă, din această după-amiază, de la ora 15.00, până mâine seară, la ora 22.00.
Râurile vizate sunt cele din bazinele hidrografice:Vişeu, Iza, Crişul Negru, Crişul Alb, Mureş, Siret şi Prut.
În aceste zone, există risc de producere a unor scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, creşteri de debite şi niveluri, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie.
Creşteri de debite şi niveluri se pot produce izolat şi în alte bazine hidrografice mici din zonele de deal şi munte din vestul, centrul şi estul ţării.
În toate regiunile ţării, începând cu cele din sud-vest, vor fi ploi torenţiale, vijelii şi grindină, până mâine, la ora 18.00, potrivit unei informări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.