Atenție cum vă îmbrăcați! Primele temperaturi sub minus 0 grade

9 septembrie 2015 9:06   Național
Ultima actualizare:

Gata! A venit toamna adevărată și, dintr-odată, nopțile și diminețile sunt tot mai reci. În noaptea de 8 spre 9 septembrie, au fost înregistrate primele valori negative din acest sezon.

Au fost oameni zgribuliți, în această dimineață. Nu se așteptau ca temperaturile să fie atât de scăzute și s-au îmbrăcat sumar, ca de vară. La munte au fost înregistrate cele mai scăzute valori: au fost minus 2 grade în Bucegi și minus 1 grad în Munții Retezat.

Astăzi, 9 septembrie, la ora 8.00 dimineață, au fost cele mai mici temperaturi din această toamnă: 9 grade în sudul țării, 7 -10 grade în vest și est, 4 -6 grade în zonele deluroase și 3 -5 grade la munte.

Doar la malul mării, temperaturile au rămas ridicate: 15 -16 grade, la ora 8.00, azi, pe Litoral, informează ANM.

Răcirea s-a produs odată pătrunderea în Europa de vest a unui val de aer rece care a coborât de la Polul Nord, care a influențat și vremea din țara noastră.

Dinspre Marea Mediterană, urcă un front de aer umed care ne va aduce ploi chiar din această seară, mai întâi în sud, apoi în toată țara.

Mai multe