Atenție, dacă plecați în Grecia! Bancile sunt închise

29 iunie 2015 8:43   Național
Ultima actualizare:

Criza lichidităților din Grecia a închis băncile. De azi și până pe 6 iulie, au fost trase obloanele peste instituțiile bancare. În plus, retragerea de la bancomate a fost restricționată. Iată ce vă recomandă autoritățile dacă plecați în vacanță, în această țară lovită de probleme financiare.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) recomandă cetățenilor români care călătoresc în Grecia să aibă asupra lor suficienți bani lichizi pentru acoperirea tuturor cheltuielilor. De azi, băncile au fost închise. Și așa vor rămâne până pe 6 iulie, a doua zi de după Referendum. Decizia se numește ”Vacanță bancară de scurtă durată”.

”Ambasada României la Atena și Consulatul General de la Salonic împreună cu Centrala MAE monitorizează îndeaproape evoluțiile, inclusiv din perspectiva unor eventuale repercusiuni asupra serviciilor turistice în actualul context economic din Grecia”, transmite MAE într-un comunicat.

În retragerile de numerar vor fi restricţionate, la 60 de euro pe zi, la recomandarea Băncii Greciei, a anunţat duminică seară premierul Alexis Tsipras, citat de Associated Press.

Măsura intervine după ce cozi lungi s-au format în ultimele două zile la bancomate din toată ţara, în urma deciziei bruşte a premierului Tsipras de a convoca un referendum pe tema propunerilor de reforme înaintate de creditorii internaţionali pentru a continua finanţarea Greciei.

Cu toate acestea, Alexis Tsipras i-a asigurat pe greci că economiile, salariile şi pensiile lor sunt garantate.

Grecia mai are de primit 7,2 miliarde de euro din programul de susținere de 240 de miliarde de euro, iar în lipsa fondurilor riscă să intre în incapacitate de plată.

Patru bănci grecești, în România

Zona euro se pregătește pentru intrarea Greciei în incapacitate de plată, săptămâna viitoare, după ce a refuzat să prelungească finanțarea țării, în urma anunțului surprinzător al premierului Alexis Tsipras referitor la organizarea unui referendum pe tema propunerilor de reformă ale creditorilor, pe 5 iulie.

În acelaşi timp, ministerul atenționează asupra duratelor mari de așteptare provocate de suprasolicitarea serviciilor bancare din Grecia.

În țara noastră, sunt patru bănci cu capital grecesc (Alpha Bank, Bancpost, Banca Românească şi Piraeus Bank), însă, reprezentanții BNR spun că nu avem de ce să ne temem și că ele vor funcționa normal.

Propunerile făcute de Comisia Europeană Greciei pentru a evita colapsul 

- 23% taxa pe valoare adaugată

- 13% TVA doar pentru alimente de bază, energie şi apă

- 6% TVA doar pentru medicamente, cărţi

- reducere cheltuielilor pentru armată cu 400 de milioane de euro

- eliminarea subvenţiilor pentru fermieri

- introducerea unei taxe pentru publicitatea TV

- creşterea vârstei de pensionare la 67 de ani până în 2022

- creşterea contribuţiei pensionarilor la asigurările de sănătate

- salarii în funcţie de pregătire, performanţă şi responsabilităţi.

Mai multe