Atenție elevi! Se pun absențe nemotivate și la orele de Sport

28 octombrie 2016 11:40   Național
Ultima actualizare:

Fac tot posibilul să nu facă sport, iar părinții le fac rost de scutiri medicale. Iată că acum și acești elevi trebuie să vină la orele de Educației fizică, chiar dacă au scutiri medicale.

Elevii scutiţi de efort fizic au obligaţia de a fi prezenţi la orele de educaţie fizică şi sport, iar absenţele la aceste ore se trec în catalog, spune Ministerul Educaţiei pe pagina de Facebook.

”Elevii scutiţi de efort fizic au obligaţia de a fi prezenţi la orele de Educaţie fizică şi sport, iar absenţele la aceste ore se trec în catalog. Profesorul de educaţie fizică şi sport consemnează în catolog, la rubrica respectivă, «scutit medical în semestrul» sau «scutit medical în anul şcolar», specificând totodată documentul medical, numărul şi data eliberării acestuia”, scrie Ministerul Educaţiei.

Instituţia mai precizează că elevilor scutiţi medical nu li se acordă calificative/note şi nu li se încheie media la această disciplină în semestrul sau în anul în care sunt scutiţi medical. Dacă nu au voie să facă efort, elevii vor primi alte sarcini: arbitraj, cronometrare, măsurare, înregistrarea unor elemente tehnice, ţinerea scorului. Aceşti elevi nu sunt obligaţi să vină la orele de educaţie fizică şi sport în echipament sportiv, dar trebuie să aibă încălţăminte adecvată pentru sălile de sport, precizează Ministerul Educației.

Mai multe