Atenție! Funcționarii fac grevă de o zi, joi
Nu vă programați să mergeți joi pe la diverse ghișee pentru că mii de funcționari publici vor fi în grevă. 18.000 de angajați la stat susțin protestul, în toată țara.
Funcționarii din administrația publică locală, afiliați la Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA), vor intra, joi, în grevă generală de o zi, informeazăMediafax. Ei sunt nemulțumiți de nivelul salariilor.
“FNSA organizează, joi, 30 aprilie, la nivel naţional, o grevă generală de o zi în administraţia locală, în primării şi consilii judeţene. Suntem cea mai slab plătită categorie de salariaţi din sistemul bugetar. Au fost colectate aproape 18.000 de semnături din partea membrilor de sindicat care susţin declanşarea grevei. Activitatea în instituţiile publice va fi întreruptă aproape în totalitate, urmând să asigurăm în ziua grevei generale doar serviciile de decese şi de plată a amenzilor care trebuie achitate în 24 de ore”, a spus secretarul general al FNSA, Bogdan Şchiop.
Potrivit acestuia, revendicările FNSA privesc reglementarea şi liberalizarea acordării tichetelor de masă sau a normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia publică începând cu anul 2015 şi majorarea salariilor pentru angajaţii din administraţie, tot începând cu acest an, cu 10%.
La greva de joi ar urma să participe circa 29.000 de persoane. Acțiunea de protest va începe la ora 8.00 și se va încheia la ora 16.00, timp în care funcționarii vor fi la serviciu, dar nu vor lucra.
Tot joi, circa 600 de funcționari publici vor participa, între orele 10.00 și 12.00, la un miting în fața Primăriei Capitalei.
După greva generală de o zi, va fi organizat un miting la Bucureşti, în 27 mai, la care sunt așteptate să participe 3.000 de persoane.
Guvernul propune, într-o nouă lege a salarizării, un salariu minim brut de 1.200 lei şi unul maxim brut de 22.000 lei, repartizate pe cinci clase de salarizare, dar sindicatele nu sunt de acord.
Conform Ministerului Muncii, din 1.186.000 de bugetari, circa 923.000 au un salariu net sub 1.250 lei.